Oportunitate de carieră în turism: Turism Felix angajează director general

Oportunitate de carieră în turism: Turism Felix angajează director general
scris 2 aug 2023

Turism Felix SA, una dintre cele mai importante companii din turismul românesc, anunță începerea procesului de recrutare pentru poziția de Director General. Alături de o echipă de peste 600 de angajați, viitorul manager va avea un rol cheie în atingerea obiectivelor ambițioase de eficientizare operațională și în finalizarea unor investiții strategice, conform planului stabilit împreună cu acționarul majoritar al companiei, fondul de investiții Transilvania Investments.

Din 1995 și până în prezent, Turism Felix și-a creat reputația unei companii solide ce reușește să ofere, anual, experiențe unice pentru mii de turiști. Cele 5 hoteluri de 2*, 3* și 4* și cele trei ștranduri de portofoliu oferă tratamente balneare, servicii de leisure și business pentru toate categoriile de vizitatori, poziționând Turism Felix ca cel mai important operator din turismul balnear din România.

Urmărește-ne și pe Google News

Oportunitate de carieră în turism: Turism Felix angajează director general

Ca director general, viitorul manager va prelua câteva responsabilități critice care să susțină dezvoltarea companiei.  Printre acestea se află și dezvoltarea ștrandului Venus, o investiție de aproape 14 milioane de Euro, pe care compania o va reintegra în circuitul turistic în luna august a.c. După un amplu proces de renovare, ce a constat în refacerea în proporție de 99% a întregului activ, ștrandul își propune să devină, în următorii 2 ani, principala atracție turistică din zona de Vest a țării.

Responsabilitățile directorului general vor cuprinde și planificarea strategică, promovarea angajamentului față de un turism sustenabil și dezvoltarea unei culturi a serviciilor de top pentru clienți, aflată în centrul valorilor Turism Felix.

Angajamentul nostru față de acționari este să creăm pentru Turism Felix toate premisele care să-i asigure o creștere constantă, pe măsura potențialului. Suntem pregătiți să primim în echipă un lider cu viziune pe termen lung și soluții inovatoare.”, spune Radu Roșca, președinte executiv Transilvania Investments.

CV-urile pentru acest rol pot fi trimise pe adresa https://talent.winsed.swiss/ro/job/7753 de către toți cei ce au o experiență de minim 10 ani într-o poziție similară și au coordonat proiecte majore de peste 10 milioane de Euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
turism felix
director general
angajari