Zborurile spațiale comerciale devin din ce în ce mai frecvente, companii precum SpaceX, Blue Origin și Virgin Galactic transportând contra cost clienți în spațiu, în ultimii câțiva ani, transmite CNBC.
Oamenii interesați să vadă Pământul dintr-un loc neobișnuit ar putea avea în curând o altă opțiune, scrie News.ro.
CNBC a vorbit cu trei startupuri – Zephalto din Franța, Space Perspective din Florida și World View din Arizona – care își propun să ridice turiștii în stratosferă folosind capsule presurizate și baloane mari, pline cu gaz.
”Capsula în sine este concepută pentru a transporta opt clienți și doi membri ai echipajului în stratosferă”, a declarat Ryan Hartman, CEO al World View.
El a spus că ”va fi un bar central unde oamenii se pot aduna și apoi, bineînțeles, va exista o baie la bordul capsulei.”
Plimbările cu balonul vor dura aproximativ 6 ore, dar nu vor duce pasagerii până în spațiu. Majoritatea vor atinge altitudini de 15 până la 19 mile (24 până la 30 de km) deasupra suprafeței Pământului, zburând într-o zonă cunoscută sub numele de stratosferă.
Începutul spațiului este în general acceptat de guvernul SUA ca fiind la aproximativ 80 de kilometri, deasupra suprafeței Pământului.
Jane Poynter, fondator și co-CEO al Space Perspective, are o viziune diferită.
”Nu există o definiție universală a spațiului. Suntem reglementați ca o navă spațială. Dacă trecem peste 98.000 de picioare (30 km), suntem o navă spațială. În afara capsulei, este în esență un vid. Suntem deasupra a 99% din atmosfera Pământului, motiv pentru care cerul este atât de negru”, a spus Poynter.
În comparație cu turismul spațial propulsat de rachete, senzația fizică pe care o vor experimenta pasagerii într-o plimbare cu balonul stratosferic este mai comparabilă cu cea a unui avion. Pasagerii nu vor experimenta imponderabilitate.
”Nu avem nevoie de cerințe fizice pentru a urca pe balon. Dacă te poți urca într-un avion standard, poți urca în balon”, a spus Vincent Farret d’Astiès, fondatorul și pilotul șef la Zephalto.
Toate cele trei companii au declarat pentru CNBC că sunt mulțumite de interesul consumatorilor.
World Views spune că a vândut 1.250 de bilete până acum, în timp ce Space Perspective a vândut 1.800. Zephalto nu a spus CNBC câte bilete a vândut, dar a spus că zborurile sale inițiale au fost complet rezervate.
Prețurile biletelor variază de la 50.000 USD per loc cu World View până la aproximativ 184.000 USD cu Zephalto. Space Perspective vinde bilete pentru 125.000 USD per loc. Toate astea presupunând că serviciul comercial al acestora va începe.
Doar Zephalto a efectuat până acum teste cu echipaj, deși nu la altitudinea țintă a companiei ,de aproximativ 15 mile (24 km) deasupra suprafeței Pământului.