Începe programul "Litoralul pentru toți". Tarifele sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. LISTA hotelurilor înscrise în program

Începe programul "Litoralul pentru toți". Tarifele sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. LISTA hotelurilor înscrise în program
scris 1 sep 2024

Programul "Litoralul pentru toți" începe de la 1 septembrie și se derulează pe tot parcursul lunii, tarifele fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

”Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social «Litoralul pentru toți», desfășurat între 01-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, au transmis reprezentanții FPTR.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO - ANPC închide bucătăria unui hotel de pe litoral CITEȘTE ȘI FOTO - ANPC închide bucătăria unui hotel de pe litoral

Ei au adăugat că până acum, peste 57 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte și că se așteaptă ca până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte, scrie News.ro.

“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise pana la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele românilor", a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Lista hotelurilor înscrise în program poate fi consultată AICI

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiștii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord.

În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele.

Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Venus.

Vacanțele în UE se scumpesc CITEȘTE ȘI Vacanțele în UE se scumpesc

La fel ca în edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu carduri de vacanță.

Programul “Litoralul pentru toți” se află la a 45-a ediție și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoralul pentru toți
cazare
hotel