Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac este pe locul 8 într-un top al celor mai frumoase 25 de ”escapade cu zăpadă” din lume.
Clasamentul a fost publicat de ziarul britanic „The Times”. Din top mai fac parte destinații din țări ca Italia, Suedia, Austria, Franța și chiar Statele Unite ale Americii, anunță Rador.

Între timp, la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac se lucrează la intensitate maximă. Primele igluuri sunt aproape finalizate, iar dacă totul decurge conform planului, în câteva zile se va începe ”mobilarea” camerelor cu paturile și noptierele de gheață, iar apoi vor fi făcute și decorațiunile interioare.
Administratorii hotelului așteaptă primii turiști din acest sezon în Ajunul Crăciunului.