Piața hotelieră din România a înregistrat o scădere medie semnificativă a profitului, cu 73%, în anul fiscal încheiat în octombrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, iar hotelierii anticipează pentru anul viitor un grad mediu de ocupare anuală de doar 31%.
România a avut în acest an un grad de ocupare mediu de 24% și un tarif mediu de 293 lei. Aceasta se traduce printr-o scădere de 72% comparativ cu aceeași perioadă din 2019.
Acum, numeroși hotelieri consideră că proprietățile lor vor atinge un grad de ocupare maxim de aproximativ 40%, în timp ce doar 7% iau în calcul un grad de ocupare de circa 70%. În ceea ce privește tariful mediu, hotelierii se așteaptă la un nivel de 197 lei în 2021. Aceasta reprezintă o valoare mult mai mică comparativ cu octombrie 2020 și poate indica faptul că hotelierii se vor concentra pe maximizarea gradului de ocupare în perioada de recuperare. În plus, întrucât perioada de recuperare va fi dominată de călătorii interne, hotelierii ar putea să realizeze strategii pentru un tarif mediu mai scăzut, pentru a face apel la clienții locali, relevă un studiu Cushman & Wakefield în parteneriat cu Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR).
CITEȘTE ȘI Inventivi, hotelierii români au găsit soluția pentru a avea clienți la masă în restaurant: mai întâi îi cazează cu sume modice pentru o jumătate de oră. În București vin și cei din cartiere fără apă caldă
Hotelierii se așteaptă ca veniturile generate de restaurante și săli de conferințe / evenimente să fie extrem de importante în performanța hotelurilor previzionată pentru 2021. Pe locul trei se situează veniturile obținute din serviciile de Spa și Wellness.
În timp ce hotelierii încearcă să scadă costurile operaționale, studiul subliniază faptul că, din octombrie 2020, o medie de 35% dintre angajați au fost concediați. Comparând acest rezultat cu studiul anterior din aprilie-mai 2020, această cifră a crescut cu 6%. Sprijinul guvernamental este așadar urgent necesar pentru a proteja forța de muncă în sectorul hotelier si pentru a reduce la minimum disponibilizările viitoare care au impact asupra condițiilor de trai ale oamenilor.
Cel mai important, 65% dintre respondenți au declarat că, fără sprijin guvernamental, hotelurile lor nu vor putea supraviețui după martie 2021. Doar 7% dintre respondenți au menționat că afacerea lor poate supraviețui mai mult de un an în aceste condiții. Prin urmare, supraviețuirea și redresarea sectorului hotelier românesc vor rămâne dependente de sprijinul guvernamental oferit în 2021.
Revenirea și perspectiva viitoare
În pofida provocărilor pe termen scurt cu care se confruntă în prezent sectorul hotelier românesc, perspectivele pe termen lung rămân pozitive, dovadă fiind creșterea constantă a turismului din ultimii ani, oferta cuprinzătoare, atractivitatea țării ca destinație de relaxare și de afaceri. Potrivit Oxford Economics, se așteaptă ca numărul de nopți petrecute în unitățile de cazare în România să atingă până în 2023 nivelul de dinaintea crizei.
Privind în perspectivă, hotelierii își mențin optimismul, majoritatea respondenților intenționând să rămână deschiși în 2021, atâta timp cât nu vor fi introduse alte perioade de carantină. Pe de altă parte, 20% dintre respondenți iau în considerare închiderea hotelurilor în timpul extra-sezonului pentru a salva din costuri pe fondul lipsei cererii. 3% dintre respondenții hotelieri planifică o schimbare de strategie pentru transformarea conceptului de business adaptat pentru sejururi pe termen lung (de peste 6 luni) în 2021.
Deși hotelierii încearcă din răsputeri să supraviețuiască acestei perioade dificile, trebuie subliniat faptul că sprijinul guvernamental continuu este esențial pentru redresarea sectorului hotelier românesc, se mai arată în studiu.