Guvernul anunță că decontează costul vizelor turistice (B1) și de afaceri (B2) pentru angajații din sistemul bugetar și pentru cei din sistemul de sigurnață publică, indiferent de nivelul veniturilor. Scopul măsurii constă în reducerea astfel a ratei de refuz a vizelor, în cazul cetățenilor români, sub 3% și includerea României în programul Visa Waver, respectiv ridicarea vizelor pentru români.
”Este o decizie Guvernului de a suporta costul vizelor B1 și B2, respectiv de turism și de afaceri Statele Unite, pentru o anumită categprie de angajați din sistemul public, și mai precis din sistemul de siguranță și ordine publică”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Recent, Executivul a decis că: ”În vederea consolidării Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, angajații din administrația publică centrală, cu prioritate cei din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe, beneficiază de suportarea cheltuielilor pentru taxa de viză de către angajator sau, după caz, de decontarea acesteia, în condițiile legii, pentru orice tip de viză SUA, pe orice tip de pașaport, pe bază de documente justificative, fără a fi necesară o invitație sau fără efectuarea unei misiuni”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Aceasta prevedere a fost aprobată de Guvern în ședința din 8 februarie 2024.
Constantin a adăugat că s-a făcut apel la această măsură pentru că funcționari publici și angajații din sistemul bugetar efectuează ”foarte multe deplasări în SUA pe baza partenriatukui strategic” dintre cele două țări și pot demonstra foarte ușor legăturile sociale și economice stabiule cu țara.
Purtătorul de cuvânt a arătat că e normal ca angajatorul să achite viza angajatului în ”interes de serviciu”, subliniind căpentru membrii de familie ai bugetarului, costul vizei nu va fi suportat de la buget.
Întrebat dacă, suportarea costului vize va fi realizată indiferent de veniturile bugetarului, purtătorul de cuvânt a precizat că nu există o limită în acest sens.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Taxele și impozitele locale din București cresc din nouTaxa de viză turtistică este în prezent de 185 dolari.