Grecia elimină cota redusă de TVA de care beneficiau șase insule populare în rândul turiștilor

Grecia va elimina, începând cu data de 1 octombrie, Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) redusă de care beneficiau șase insule populare în rândul turiștilor, în conformitate cu acordul convenit cu creditorii internaționali, a anunțat luni Ministerul elen de Finanțe, transmite Reuters.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Grecia elimină cota redusă de TVA de care beneficiau șase insule populare în rândul turiștilor

Grecia va elimina, începând cu data de 1 octombrie, Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) redusă de care beneficiau șase insule populare în rândul turiștilor, în conformitate cu acordul convenit cu creditorii internaționali, a anunțat luni Ministerul elen de Finanțe, transmite Reuters.

Santorini, Mykonos, Rodos, Naxos, Paros și Skiathos vor aplica începând de joi cote de TVA de 6, 13 și 23%, față de 5, 9 și respectiv 16% în prezent. Și restul insulelor din Marea Egee ar urma să intre în noua schemă de TVA în două etape, la 1 iunie 2016 și 1 ianuarie 2017, când și cele mai îndepărtate insule grecești vor aplica cotele de TVA valabile la nivel național.

"Este clar că această evoluție este o necesitate politică, și nu alegere, care derivă din acordurile cu instituțiile", a precizat Ministerul grec de Finanțe într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, ratele de TVA vor fi revizuite în 2016, dacă Grecia își depășește țintele de colectare a veniturilor și combatere a evaziunii fiscale iar Guvernul va lua măsuri pentru a reduce impactul acestor majorări asupra rezidenților.

Turismul este o ramură de bază a economiei Greciei iar veniturile din turism ar urma să atingă un nivel record în acest an.

Premierul Alexis Tsipras, care a fost reales la alegerile legislative din data de 20 septembrie, a promis că va unifica sistemul de plată a TVA în schimbul unui nou program de asistență în valoare de 86 de miliarde de euro.

Sursa: Agerpres

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2557 +0.0020+0.04 %
1 USD4.5316 +0.0152+0.34 %
1 GBP6.1216 +0.0038+0.06 %
1 CHF5.5628 -0.0079-0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite