Mai mult de 10.000 de persoane ies zilnic pe o plajă de la malul Mării Negre care în urmă cu câțiva ani aproape că nu exista, deși în comunism era foarte căutată. În urma unor investiții de zeci de milioane de euro, plaja orașului Constanța, întinsă pe cinci kilometri, a fost amenajată și a început să atragă turiști, la 30 de ani de când constănțenii veneau aici în zonele numite, înainte de '89, "Trei papuci" și "Tataia".
Cu trei ani în urmă, printr-un proiect finanțat din fonduri europene de 170 de milioane de euro, a fost reabilitată o parte din plaja din Mamaia și plaja orașului Constanța, lungă de cinci kilometri, dar care nu depășea, în general, 15-20 de metri lățime. Chiar și așa, pe vremuri, înainte de '89, două porțiuni din această plajă, numite "Trei papuci" și "Tataia", erau foarte apreciate de constănțeni, își amintește Aurelian Marin, proprietarul agenției Paradis Vacanțe de Vis, una dintre cele mai mari agenții care aduc turiști pe litoralul românesc.
"Sunt operatori privați care au concesionat segmente din această plajă, le-am amenajat, au pus șezlonguri, au construit beach baruri", spune Aurelian Marin, adăugând că turiștii au început să vină pe aceste plaje anul trecut, dar din această vară numărul lor a explodat.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacții cu hoteluri pe litoral: Peste zece unități au fost vândute. Unele vor fi transformate în all inclusive"Sunt trei categorii de oameni care ajung pe plaja din Constanța: constănțenii, turiștii de la hotelurile din Constanța și turiștii care stau în oraș, dar nu la hoteluri, ci cu chirie în apartamente, case și vile", mai spune Aurelian Marin.
Rodica Puțintelu, directorul general al hotelului New Royal din Constanța, afirmă că în hotelurile din oraș, care de la 15 septembrie până la 1 mai au, în proporție de peste 90%, turiști de business, în sezonul estival majoritari sunt turiștii care vin pentru vacanțe.
"Acum avem peste 80% turiști de leisure și 20% business. Cei care se cazează la mare la hotelurile din Constanța sunt oameni care vor să evite agitația și zgomotul din stațiuni, familiști, în general, care vor să facă plajă, dar seara să iasă în oraș", adaugă șefa hotelului.
Mai multe imagini pot fi văzute în GALERIA FOTO