Eliminarea taxelor de jurizare dă curaj micilor producători să intre în Concursul Internațional de Vinuri

Eliminarea taxelor de jurizare dă curaj micilor producători să intre în Concursul Internațional de Vinuri
scris 30 mai 2016

Din cele aproape 1.500 de probe înscrise în Concursul Internațional de Vinuri București (IWCB), care începând din acest an este prima competiție din lume sub egida Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) și nu mai percepe taxe de jurizare pentru vinurile înscrise, 48% au provenit din România, iar majoritatea au fost trimise de către micii producători, a explicat Cătălin Păduraru, CEO al IWCB.

”În concurs au apărut o serie de producători mici și mijlocii, e o creștere semnificativă față de anii anteriori. (...) Faptul că nu sunt percepute taxe la IWCB deschide ușile micilor producători cu crame de dimensiuni reduse sau boutique winery, care nu au un confort financiar atât de bun încât să poată să participe și la concursuri, să susțină și producția și să își facă și reclamă”, a explicat Cătălin Păduraru, CEO al Concursului Internațional de Vinuri București (IWCB).

Urmărește-ne și pe Google News

Un alt avantaj, mai ales pentru micii producători, este faptul că organizatorii concursului au făcut parteneriate cu câțiva retaileri importanți (Carrefour, Metro, Selgros) pentru ca, după finalizarea concursului, să fie organizată o zonă distinctă cu vinurile premiate. ”Astfel cei care intră în concurs au șansa de a intra și într-un mecanism comercial”, a mai spus Păduraru.

În acest an, numărul de probe trimise la concurs este cu 55% mai mare decât în anul precedent, atunci când au concurat 903 probe. Și numărul de țări participante a crescut, de la 27 în 2015, la 33 în acest an. Pe lângă statele din Europa de Vest cu tradiție în producerea vinului, la competiție s-au înscris și țări precum Polonia, Azerbaidjan, Uzbekistan, Georgia.

”Pentru la anul, avem semnale foarte clare de participare importantă pentru Brazilia, India și China”, a spus Cătălin Păduraru.

Fabrica de Lapte Brașov, producătorul iaurturilor Olympus, împrumută 3 milioane de euro de la Bancpost CITEȘTE ȘI Fabrica de Lapte Brașov, producătorul iaurturilor Olympus, împrumută 3 milioane de euro de la Bancpost

Directorul competiției a mai explicat că această competiție are și rolul de a-i educa pe consumatori.

”Este o competiție riguroasă. Faptul că rezultatele pleacă direct la Paris si sunt validate după ce sunt cercetate la OIV, ne scoate din zona aproximativă românească. Rigoarea ne face foarte bine. Finalitatea este aceea că un client care nu știe ce să aleagă se va putea orienta după acest șablon verificat și nu riscă să facă experimente”, a mai precizat el.

Jurizarea probelor a avut loc în perioada 26-29 mai, iar rezultatele vor fi aflate pe 3 iunie.

Începând cu acest an IWCB devine concurs itinerant, iar ediția 2016 a avut loc la Focșani, în cel mai mare bazin viticol românesc — Vrancea, oferind astfel posibilitatea juraților, reprezentanților OIV dar și tuturor celor interesați de a cunoaște această importantă regiune viticolă a României, precizează organizatorii. Ediția din 2017 va avea loc la Alba Iulia.

”Sunt convins că, pe un drum bine făcut, în următorii zece ani, România va putea fi o putere în oenoturism, transformând orice dezavantaj în avantaj. România viticolă este foarte ofertantă decât ce se vede de la drumul național. Este șansa noastră”, a argumentat Păduraru.

Sectorul viti-vinicol din România este estimat la 500 de milioane de euro, însă directorul IWCB spune că ”dacă ne uităm la tiparul de consum, piața gri sau neagră dublează piața fiscalizată”, de aceea subliniază educarea pieței este foarte importantă.

viewscnt
Afla mai multe despre
iwcb
producatori de vin
concurs