Mii de firme din turism care au fost obligate anul acesta, cum a anunțat Profit.ro, să treacă la impozitul specific vor aplica regimul de impozitare destinat microîntreprinderilor, mai avantajos, potrivit deciziei Camerei Deputaților, decizională.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Toate documentele menționate în acest articol pot fi furnizate, la cerere trimisă pe [email protected], abonaților Profit Insider
Publicarea Ordonanței 3/2017, la 6 ianuarie, prin care plafonul pentru microîntreprinderi a fost ridicat de la 100.000 de euro anul trecut la 500.000 de euro, a lăsat pe dinafara sistemului de impozitare a microîntreprinderilor firmele din turism cu afaceri între 100.000 și 500.000 de euro. Astfel, firmele cu venituri între 100.000 și 500.000 euro sunt dezavantajate prin aplicarea impozitării specifice față de cele sub 100.000 de euro, care își pot păstra impozitarea pe venit, mult mai avantajoasă, a semnalat în aprilie pentru Profit.ro consultantul fiscal Cornel Grama.
Acum, Camera Deputaților a adoptat mai multe amendamente, printre acestea fiind și reguli tranzitorii pentru intrarea în vigoare a ordonanței în cursul anului 2017. Proiectul va fi transmis președintelui Klaus Iohannis și va fi aplicat cu data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial.
Astfel, ordonanțava fi modificată pentru a introduce la articolul 48 (Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii) un nou alineat, (8).
"Persoanele juridice române care intră sub incidența Legii nr. 170/2016, și care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 euro – 500.000 euro, inclusiv, îndeplinind și celelalte condiții prevăzute la art. 47 alin.(1), sunt obligate la plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu luna următoare intrării în vigoare a acestor prevederi, urmând a comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 25 a lunii următoare intrării în vigoare a acestor prevederi, inclusiv. Prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, respectiv prin excepție de la prevederile art 41 și art. 42, până la acest termen se calculează, declară și plătește impozitul specific unor activități, respectiv impozitul pe profit, pentru perioada 1 ianuarie 2017 - sfărșitul lunii intrării în vigoare a acestor prevederi. Impozitul specific unor activități aferent acestei perioade se determină prin impărțirea impozitului specific anual la 365 zile și inmulțirea cu numărul de zile aferent perioadei 1 ianuarie 2017 - sfărșitul lunii intrării în vigoare a acestor prevederi. Pentru determinarea impozitului specific unor activități se aplică și celelalte reguli prevăzute de Legea nr. 170/2016. Impozitul pe profit se determină luând în considerare veniturile și cheltuielile înregistrate în această perioadă, iar rezultatul fiscal se ajustează corespunzător acestei perioade”, este alineatul care ar urma să fie adăugat Codului Fiscal, potrivit Comisiei.
Firmele care intră sub incidența legii impozitului specific vor aplica impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în timp ce o firmă nou-înființată va fi obligată să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă îndeplinește condițiile.
Ce spun firmele din turism
Patronatele din turism au tot discutat și cerut un impozit specific, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, fără ca normele de aplicare să fie publicate. Văzând programul de guvernare al PSD, firmele din turism au înțeles că impozitul specific li se va aplica doar societăților din domeniu cu afaceri mai mari de 500.000 de euro, celelalte intrând în sfera microîntreprinderilor taxate cu 1% pe venit. O astfel de taxare, înainte de a fi o relaxare fiscală, ar fi ușurat mult contabilitatea firmelor cu afaceri care ating și hotelăria, restaurantele și barurile.
Toate firmele din România cu afaceri mai mici de 500.000 de euro plătesc, de la 1 februarie anul acesta, impozit pe venit, cu excepția celor care au activități specifice turismului (hoteluri, restaurante, baruri etc.), care plătesc impozit specific pentru activitatea de turism și impozit de 16% pentru alte activități, a declarat, în aprilie, pentru Profit.ro Nicolae Istrate, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). "Cam toată lumea din turism are și alte afaceri pe aceeași firmă și invers, multe firme din alte domenii au și câte un mic bar", adaugă acesta.
Contactat de Profit.ro în aprilie, ministrul Turismului, Mircea Dobre, afirmat că știe problema, ca a inițiat discuții cu Ministerul Finanțelor și că lucrurile se vor rezolva în cel mult o lună. "Nu va rămâne ca firmele din turism cu afaceri de până la 500.000 de euro să nu plătească impozit pe venit. Nu! 100%!".
Blestemul celor 5 zile
Consultanul fiscal Cornel Grama a declarat pentru Profit.ro că încadrarea firmelor din domeniile HORECA (hoteluri, restaurante sau baruri) la impozitul specific pentru anul 2017 se face în funcție de categoria din care fac parte: plătitoare de impozit pe profit sau microîntreprinderi. Legea 170/2016 privind impozitul specific exclude de la aplicarea acestuia cea din urmă categorie, și anume cea a microîntreprinderilor.
Codul fiscal, în vigoare la 1 ianuarie 2017, prevedea un plafon de 100.000 de euro pentru microîntreprinderi, pentru ca după doar 5 zile autoritățile să modifice acest plafon pentru microîntreprinderi la 500.000 euro prin OUG3/06.01.2017.
Consecințele sunt clare: încadrarea pentru microîntreprinderi în vederea excluderii de la impozitului specific se face ținând seama de plafonul de 100.000 de euro și nu cel de după 5 zile, de 500.000 euro. "Dacă legiuitorul prevedea că se aplică acest plafon din OUG 3/2017 de la 1 ianuarie 2017, așa cum e normal să schimbi un plafon cu implicații fiscale, nu după 5 zile din lună - aberant de-a dreptul - , toate firmele cu venituri până în 500.000 euro îndeplineau condițiile să fie microîntreprinderi și erau excluse de la impozitul specific, nu doar cele aflate sub plafonul de 100.000 euro", explică Grama.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT ANAF explică hotelurilor, restaurantelor și barurilor regulile impozitului specificPrin urmare, nu s-ar fi ajuns în situația de față când, pentru 5 zile, firmele cu venituri între 100.000 și 500.000 euro sunt dezavantajate prin aplicarea impozitării specifice față de cele sub 100.000 de euro, care își pot păstra impozitarea pe venit, mult mai avantajoasă.
Industria de turism se aștepta că, după ce Guvernul a crescut plafonul pentru microîntreprinderi de la 100.000 la 500.000 de euro, aproximativ 85% din firmele de cazare și alimentație publică să se încadreze la acest regim de impozitare. Rămâneau, astfel, ca plătitori de impozit specific restul de 15% jucători mari, din care mai mult de jumătate au avut profit an de an și au plătit impozit pe profit, și alte societăți mari, care n-au plătit nimic de mulți ani, pentru că au declarat pierderi.