Cetățuia Brașovului se va redeschide pentru localnici și turiști de ”coborârea Junilor”

Cetățuia Brașovului se va redeschide pentru localnici și turiști de ”coborârea Junilor”
scris 19 apr 2024

Cetățuia Brașovului își va deschide din nou porțile pentru brașoveni și turiști chiar în Săptămâna Luminată, după Paște, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Asta însă, după ce vor fi executate anumite lucrări acolo, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Hotelul Nordis Mamaia, cel mai mare hotel de leisure din Europa Centrală și de Est, dă startul sezonului estival CITEȘTE ȘI FOTO Hotelul Nordis Mamaia, cel mai mare hotel de leisure din Europa Centrală și de Est, dă startul sezonului estival

”La Cetățuie avem de executat o serie de lucrări pentru punerea în siguranță în următoarele 2 săptămâni. Obiectivul nostru este ca în săptămâna care precede coborârea Junilor în cetate, să deschidem porțile Cetățuii astfel încât vizitatorii brașoveni și turiștii să poată intra în Cetățuie”, spune Sorin Toarcea.

Coborârea Junilor în Cetate are loc, conform tradiției, în Duminica Tomii.

Cetățuia a mai fost deschisă brașovenilor și în luna septembrie a anului trecut, după opt ani în care a stat cu lacătul pe ușă, fiind revendicată în instanță de o societate privată. Instanțele au decis ca monumentul să treacă în domeniul statului, de unde, mai apoi, a fost transferată, prin Hotărâre de Guvern, municipiului Brașov.

viewscnt
Afla mai multe despre
cetățuia brașovului
turism