„Lansarea licitației marchează trecerea spre o etapă concretă: execuția. Administrația locală își propune ca, odată finalizate lucrările, Cetatea Râșnov să fie redeschisă publicului, etapizat, începând cu anul 2028. Un proiect complex, construit metodic, cu responsabilitate instituțională și cu o direcție clară”, a transmis Primăria Râșnov.
Proiectul a fost preluat de către actuala administrație locală într-un stadiu dificil, cu blocaje și incertitudini privind lucrările anterioare, iar continuarea fără o evaluare corectă ar fi generat riscuri reale. „În acest context, decizia a fost una fermă: reluarea proiectului pe baze solide, menționează Primăria orașului.
„Cetatea nu este doar un obiectiv turistic, ci un reper esențial pentru identitatea orașului. Din acest motiv, administrația a ales o abordare riguroasă, bazată pe clarificări tehnice și respectarea etapelor legale, nu pe soluții rapide (…) Parcursul din ultimul an reflectă această abordare”, a declarat primarul Horia Motrescu, potrivit Agerpres.
În decembrie 2024 a avut loc reluarea oficială a proiectului și contractarea expertizei tehnice; februarie-iunie 2025 – realizarea și recepția expertizei, care a oferit o imagine clară asupra lucrărilor executate anterior; iulie-august 2025 – realizarea scanării laser 3D și demararea documentațiilor tehnice; august 2025 – ianuarie 2026 – obținerea avizelor necesare (urbanism, ISU, Direcția Județeană de Cultură), iar în martie 2026 – finalizarea documentației și lansarea procedurii de achiziție, specifică instituția.
„Acest rezultat este consecința unui efort administrativ susținut, coordonat la nivelul conducerii Primăriei și realizat de o echipă implicată: administratorul public, direcția economică, compartimentul de urbanism, echipa de achiziții și structura juridică”, arată Primăria Râșnov.
Totodată, decizia de a contracta finanțare pentru susținerea lucrărilor a fost una asumată, în scopul de a evita noi întârzieri și de a crea premise reale pentru finalizarea restaurării.
În paralel cu etapele tehnice și administrative, comunitatea a fost parte activă, inclusiv prin acțiuni de voluntariat și prin interesul constant pentru evoluția proiectului, menționează Primăria Râșnov.
Administrația locală își propune ca, odată finalizate lucrările, Cetatea Râșnov să fie redeschisă publicului, etapizat, începând cu anul 2028.















