Avertisment pentru turiști români: trafic îngreunat la frontierele Bulgariei cu Grecia și Turcia

Avertisment pentru turiști români: trafic îngreunat la frontierele Bulgariei cu Grecia și Turcia
scris 9 iul 2016

Românii care vor să-ți petreacă începând cu acest weekend concediile în Grecia sau Turcia, traversând cu mașina Bulgaria, ar trebui să ia în considerare rute alternative pe teritoriul statului vecin. Motivul: sâmbătă s-au format cozi lungi de vehicule la punctele de trecere a frontierei dintre Bulgaria și Grecia, dar și dintre Bulgaria și Turcia, au anunțat autoritățile de la Sofia citate de Novinite.

Cele mai mari cozi s-au înregistrat la punctul vamal Kulata, la granița cu Grecia, care este principal rută folosită de turiștii care se îndreaptă spre vecinul din sud al Bulgariei, susține News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Una dintre explicațiile îngreunării traficului este introducerea de către Grecia a unei taxe rutiere noi începând cu această săptămână. Astfel, persoanele care intră în țară cu mașina trebuie să plătească 2,4 euro, șoferii de camion achită între șase și 8,5 euro, iar motocicliștii 1,7 euro.

În plus, numărul turiștilor a fost extrem de mare weekendul acesta, iar mulți călătoresc însoțiți de copii, astfel că verificările sunt mai amănunțite și durează ceva mai mult, au precizat autoritățile vamale, care au deschis un birou suplimentar la Kulata.

Și la granița cu Turcia este aglomerat, pentru că mulți dintre cei care au călătorit în Bulgaria pentru sfârșitul Ramadanului se întorc în țara lor.

În pofida controalelor minime făcute de oficialii vamali bulgari, s-au format cozi de mașini la punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo.

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
turisti
bulgaria
grecia
turcia