Rezultatele analizelor făcute de Direcția de Sănătate Publică din Constanța pentru apa de mare din zona Corbu și Vadu se încadrează în parametrii normali pentru Escherichia coli și enterococi. Săptămâna trecută, reprezentanții DSP Constanța anunțaseră valori ridicate pentru Escherichia coli în apa de mare din Corbu și Vadu, motiv pentru care nu recomandau îmbăierea. Acum, ei anunță că aceasta este permisă.
Potrivit DSP Constanța, în urma repetării, în 1 august, a analizelor pentru parametrii Escherichia coli și enterococi din probele de apă de mare prelevate în zona plajelor neamenajate Vadu și Corbu din județul Constanța s-a constatat încadrarea acestora în valori corespunzătoare, scrie News.ro.
Astfel, îmbăierea este permisă.
La rândul lor, reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) au amintit câteva informații cu privire la accesul în zona costieră din Rezervația Biosferei Delta Dunării, din care fac parte Corbu și Vadu.
Astfel, activitățile permise care se aplică pentru plajele neamenajate sunt:
– Montarea umbrelelor demontabile-portabile, doar pe perioada șederii, îmbăierii;
– Băi de soare, îmbăiere, plimbări;
– Acces liber pe plajă și libera circulație a persoanelor în spațiul plajei.
ARBDD a menționat că în zonele costiere de interes turistic, respectiv în zonele de plajă neamenajate, sunt interzise:
– Accesul, circulația, staționarea sau parcarea mijloacelor de transport motorizate de orice tip;
– Camparea în afara zonelor special amenajate în acest sens, interdicție valabilă pe întreg teritoriu al rezervației;
– Distrugerea sau degradarea marcajelor ori a panourilor indicatoare;
– Recoltarea sau incendierea vegetației ierboase și a altor resturi vegetale din zonele costiere;
– Deteriorarea sau distrugerea habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună;
– Abandonarea, lăsarea în libertate a animalelor domestice și nesupravegherea animalelor de companie;
– Depozitarea/abandonarea deșeurilor de orice fel;
– Staționarea pe timpul nopții, organizarea de competiții sportive, aprinderea focului;
– Orice activitate pe fâșia de plajă cuprinsă între 0 – 150 m de la linia cea mai înaintată a mării.
CITEȘTE ȘI Societe Generale vinde diviziile de private banking din Marea Britanie și Elveția”Precizăm că zonele costiere naturale Vadu, Corbu și Midia fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și au statut de Sit Natura 2000 incluzând habitate specifice și specii de interes conservativ deosebit de valoroase la nivel european și mondial. Vizitatorii trebuie să dea dovadă de un comportament responsabil față de natură, respectând regulile de vizitare, expuse pe panourile aflate în zonă. Respectarea legislației este o obligație a fiecăruia dintre noi având în vedere faptul că prin impactul nostru asupra mediului înconjurător, inclusiv asupra biodiversității, contribuim la compromiterea, sau mai mult, la pierderea unor habitate naturale”, au transmis reprezentanții ARBDD.
Săptămâna trecută, reprezentanții DSP Constanța anunțaseră valori ridicate pentru Escherichia coli în apa de mare din Corbu și Vadu, motiv pentru care nu recomandau îmbăierea.