ANAT: Au fost deja vândute aproape 40% din locurile de pe litoral; majoritatea hotelurilor au "stop sales" pentru iulie și august

ANAT: Au fost deja vândute aproape 40% din locurile de pe litoral; majoritatea hotelurilor au "stop sales" pentru iulie și august
scris 23 mai 2017

Aproape 40% din locurile de pe litoral pentru acest sezon, disponibile prin agenții, au fost vândute, cele mai căutate stațiuni fiind Mamaia și Venus, a anunțat  Alin Burcea, președintele ANAT. Multe dintre hotelurile vândute pentru agenții sunt rezervate deja pentru anumite săptămâni din iulie și august și au stopat vânzările.

Lansat cu 12 ani în urmă, programul "Înscrieri Timpurii" s-a impus în ultima perioadă, ajungând ca, prin intermediul său, în lunile noiembrie și decembrie să fie vândută cel puțin 10% din oferta pentru litoral. Cei care au cumpărat vacanțe cu un an în urmă au putut beneficia de cele mai mari reduceri, care ajungeau și până la 30%.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele mai mari cereri au fost înregistrate pentru vârful de sezon, perioadă în care sunt deja multe hoteluri care nu mai primesc turiști. "Deja pentru lunile iulie și august majoritatea hotelurilor cu care lucrăm au <<Stop sales>> pe anumite plecări", a mai spus Burcea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

El a afirmat că acesta este al doilea an consecutiv în care litoralul românesc merge bine, iar asta se datorează în primul rând scăderii TVA la alimente la 9%.

FOTO Murad deschide un hotel de cinci stele pe litoral, cu apartamente de 300 euro pe noapte, cu care vrea să concureze hotelurile de lux din Dubai CITEȘTE ȘI FOTO Murad deschide un hotel de cinci stele pe litoral, cu apartamente de 300 euro pe noapte, cu care vrea să concureze hotelurile de lux din Dubai

Mamaia este lider la vânzări, cu 52% din total, urmată de Venus, care a detronat, încă de anul trecut, Eforie Nord, ocupanta locului doi. 

Sunt foarte solicitate hotelurile all inclusive, dar cei de la ANAT cred că, dacă ar crește prea mult numărul lor, n-ar mai fi atât de interesante. Acum sunt doar 23 astfel de structuri, adică în jur de 10% din numărul total al hotelurilor de la mare. "Mai e încă loc, iar dacă s-ar ajunge la 20-25% din piață ar fi ok. În jur de 50-60 de unități de all inclusive ar fi ok, fără să ținem cont de evoluția pieței, pentru că, dacă ar veni străini care cer acest produs, ar trebui mai multe", a spus și Adrian Voican, prim-vicepreședintele ANAT.

Pe litoral sunt în jur de 140.000 de locuri în structurile de cazare clasificate.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
vacante