Afacerile Christian Tour, în creștere cu 57% în primele 6 luni, impulsionate de vânzările de vacanțe în Antalya și Grecia

Afacerile Christian Tour, în creștere cu 57% în primele 6 luni, impulsionate de vânzările de vacanțe în Antalya și Grecia
scris 7 iul 2019

Christian Tour, cel mai mare operator de chartere de pe piața autohtonă, a înregistrat în primele șase luni ale anului 2019 o cifră de afaceri de 90 milioane de euro, în creștere cu 57% față de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare creștere a volumului de vânzări, în primul semestru, a fost consemnată pe destinațiile externe. Astfel, cifra de afaceri pe acest segment a atins valoarea de 84 milioane de euro, cu 55% mai mult față de același interval al anului 2018.

"Vacanțele de tip sejur s-au detașat în preferințele românilor. Topul este condus de Grecia, aleasă de 48.000 de turiști, atât pe pachetele cu zbor, cât și pe cele cu transport individual, urmată de Antalya, unde de la un an la altul avem o creștere a solicitărilor. Este și motivul pentru care în 2019 am introdus zboruri charter către această destinație și din orașe din care nu am operat până acum precum Baia Mare. Anul acesta, numărul celor care merg în vacanță în Antalya cu charterele noastre a ajuns la 40.000 de persoane”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.

Totodată, agenția a vândut în intervalul ianuarie-iunie vacanțe în destinații interne în valoare de 6 milioane de euro, cele mai căutate locuri fiind: litoralul (în principal, Mamaia), stațiunile balneo, cele de munte și city-break-urile.

Urmărește-ne și pe Google News

Interesul românilor pentru destinații exotice a dus la o creștere a vânzărilor înregistrate de Christian Tour în primul semestru al anului cu 36% față de aceeași perioadă din 2018. Destinațiile cele mai solicitate sunt Thailanda, Republica Dominicană, Bali, America de Sud, China și India.

Spania se așteaptă la un record de turiști străini în această vară CITEȘTE ȘI Spania se așteaptă la un record de turiști străini în această vară

Agenția a înregistrat o creștere a vânzărilor de peste 20% și pe zona circuitelor culturale. “Nu doar destinațiile de litoral sunt căutate de turiști, ci și programele de circuite culturale. De exemplu, programul în Rusia a avut un succes foarte mare și am fost nevoiți să suplimentăm grupurile de turiști. De asemenea, toate programele în Franța sunt extrem de solicitate. Circuitele culturale în Turcia, în special în Istanbul, sunt la mare căutare, datorită prețului mic și a programului foarte atractiv pentru turiști. Interesant este faptul că românii au început să meargă în circuite și în Balcani: în Croația, Albania, Bosnia, Kosovo chiar. Sunt din ce în ce mai interesați de istoria acestor popoare, de obiectivele turistice, sunt încântați de mâncarea tradițională”, a declarat Cristina Aldea, managerul Departamentului Circuite Culturale.

În intervalul ianuarie-iunie 2019, agenția de turism a vândut servicii de călătorie pentru aproape 200.000 de clienți.

Apex Alliance, lituanienii care l-au cooptat pe cel mai bogat om din statul baltic, pregătesc lansarea hotelului amenajat chiar în Aeroportul Otopeni. \ CITEȘTE ȘI Apex Alliance, lituanienii care l-au cooptat pe cel mai bogat om din statul baltic, pregătesc lansarea hotelului amenajat chiar în Aeroportul Otopeni. "Va fi hotelul cu cei mai mulți clienți captivi."

Agenția Christian Tour este deținută de Cristian Pandel și este prezentă atât în țară, prin cele peste 40 de sedii proprii, cât și în străinătate, în Republica Moldova, Serbia (unde operează săptămânal patru zboruri charter în acest sezon), Polonia, Grecia, Turcia, Spania și SUA.

În 2018, compania a avut vânzări de 85 de milioane de euro, iar la începutul acestui an, Christian Tour a majorat polița de asigurare la 5 milioane de euro, ceea ce reprezintă un record în acest domeniu. Conform cifrelor raportate de Ministerul Finanțelor, Christian Tour este pe locul doi ca profitabilitate în topul agențiilor de turism, după firma Charter Broker, care face parte din același grup precum Christian Tour, respectiv Memento Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
christian tour
vacante