Tranzacție: Morphosis Capital preia Stay Fit Gym, al doilea cel mai mare lanț de săli de fitness din România. Expansiune accelerată la nivel național

Tranzacție: Morphosis Capital preia Stay Fit Gym, al doilea cel mai mare lanț de săli de fitness din România. Expansiune accelerată la nivel național
scris 15 dec 2021

Morphosis Capital Fund I, fond de tip private equity, axat pe companii românești mici și mijlocii, a preluat pachetul majoritar de acțiuni în cadrul Stay Fit Gym, al doilea cel mai mare lanț de săli de fitness din România, după numărul de centre deschise.

Parteneriatul dintre cele două entități are în vedere expansiunea Stay Fit Gym la nivel național.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceasta este cea de-a treia tranzacție anunțată de Morphosis Capital în decursul ultimelor șase luni.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

„Stay Fit Gym a reușit să dezvolte un model de business sănătos, îndreptat către piața consumatorilor în care ideea de “value for money” este extrem de importantă. Mizăm pe faptul că piața de fitness din România se va dubla în următorii ani și astfel, prin centrele noastre de fitness, vrem să devenim un punct de referință în ceea ce privește adoptarea unui stil de viață sănătos. Odată cu dezvoltarea tehnologiei și implementarea la scară largă a digitalizării, tot mai mulți oameni încep să acorde o atenție sporită pentru menținerea unei bune stări fizice și psihice” a declarat Alexandru Lascăr, CEO Stay Fit Gym.    

Fondată în anul 2012 de trei antreprenori români – Alexandru Lascăr (CEO), Marius Preodișteanu (Head of Expansion) și Laurențiu Lascăr (Director Operațional), Stay Fit Gym operează în prezent șapte centre deschise în București.

În 2019, Stay Fit Gym a raportat o cifră de afaceri de 7,9 milioane de lei, iar în 2020, compania a fost afectată de criza cauzată de pandemia de COVID-19, dar a avut o cifră de afaceri de 7,1 milioane de lei.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

„ Conform unor studii de piață, sectorul de fitness din România are un potențial semnificativ de dezvoltare comparativ cu alte țări din zona Europei Centrale și de Est. În prezent, piața de fitness din România are o valoare estimată la 250 milioane de euro, în timp ce în Polonia este evaluată la peste 1 miliard de euro. Prin urmare, ne dorim ca Stay Fit Gym să pătrundă în acele zone ale orașelor unde există o nevoie ridicată pentru deschiderea de astfel de centre, precum cartiere rezidențiale sau clădiri de birouri”, spune Andrei Gemeneanu, Managing Partner, Morphosis Capital. 

Valoarea investiției în Stay Fit Gym este cuprinsă în intervalul obișnuit de 5-10 milioane de euro investit de obicei de către Morphosis Capital. Infuzia de capital de la fondul de private equity va contribui la expansiunea Stay Fit Gym în București și orașele din România cu o populație de peste 100.000 locuitori, prin deschideri de noi centre de fitness proprii, dar și printr-o activitate de M&A – achiziționarea unor operatori independenți.

Investiția în Stay Fit Gym este cea de-a șasea tranzacție realizată de Morphosis Capital, care deține în prezent participații în DocProcess, Medima Health, Dr. Leahu Dental Clinics, EMI și Cronos Med.

Stay Fit Gym, fondată în anul 2012 de trei antreprenori români, este în prezent al doilea cel mai mare lanț de săli de fitness din România, după numărul de centre deschise. Compania operează șapte centre, deschise în București.

Firma de private equity Morphosis Capital a fost fondată de o echipă de patru antreprenori români, Andrei Gemeneanu, Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru și Dragoș Petre, care dețin experiență în tranzacționări și care au ocupat poziții de top în cadrul unor companii globale, cum ar fi Unilever, TNT Express, Thomson Reuters, PWC și Innova Capital.

MC Fund I a fost fondat în 2018, având ca investitor ancoră Fondul European de Investiții (FEI), prin Programul Operațional Regional, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională.

viewscnt
Afla mai multe despre
morphosis capital
stay fit gym