TransferGo, compania de transferuri internaționale online de bani, l-a numit pe Marius Nedelcu în funcția de Chief Marketing Officer, poziție din care va fi responsabil cu activitățile globale de marketing ale companiei.
De-a lungul celor patru ani de activitate în cadrul TransferGo, Marius Nedelcu a deținut funcția de Country Manager pentru România, iar apoi a făcut tranziția către rolul de Head of Growth la nivel global și ulterior la acela de Director of Brand and Market Expansion.
Din noul său rol de Chief Marketing Officer, el va fi responsabil cu creșterea rezultatelor companiei prin achiziția de noi piețe, precum Rusia și Nigeria, cât și prin accelerarea piețelor actuale - România, Turcia, Ucraina, Lituania, Polonia și India.
Tot astăzi, compania a anunțat o creștere cu 50% a fluxului de bani transferați către și din România în 2020, în comparație cu anul anterior. Mai mult, transferurile cu România reprezintă 25% din întregul flux de bani transferați prin intermediul platformei în 2020, la nivel global.
De asemenea, a crescut și numărul total de tranzacții efectuate de români din și în străinătate, în 2020 TransferGo înregistrând cu 40% mai multe tranzacții decât în 2019. Cele mai multe tranzacții au fost efectuate prin intermediul aplicației mobile, România fiind țara cu cea mai mare rată de utilizare a acesteia, de 80%. Ponderea tranzacțiilor efectuate de români din totalul tranzacțiilor clienților TransferGo din toată lumea, se menține constantă, în jurul valorii de 20%.
Tot în 2020, creșterea numărului de tranzacții și a fluxului de bani circulat către și din România a generat o dublare a veniturilor TransferGo din acest coridor.
În ceea ce privește numărul de clienți, în 2020 compania a atins 2,5 milioane de utilizatori la nivel global. În privința utilizatorilor români activi, numărul acestora se păstrează la valori constante, românii numărându-se printre cei mai fideli utilizatori ai platformei TransferGo, astfel că aceștia au cea mai bună rată de retenție înregistrată de companie.
Valoarea medie a sumei transferate de un român din diaspora către țară se păstrează și ea constantă, în jurul sumei de 500 euro/lună, potrivit datelor TransferGo din ultimele șase luni ale anului 2020. Această valoare este una destul de ridicată, luând în considerare că un român care lucrează peste hotare, în state precum Marea Britanie sau Spania, realizează un venit mediu lunar estimat la 2000 euro. Practic suma trimisă în țară de către acesta reprezintă un sfert din banii pe care îi câștigă într-o lună, celelalte trei sferturi acoperind de regulă costurile minime de trai, mai ridicate decât în România, precum chiria, utilitățile, alimentația și bunurile de bază.
„În 2020, an dificil și plin de nesiguranță pentru toată lumea, dar în mod special pentru cei care lucrează peste hotare, am încercat să fim cât mai aproape de românii plecați în străinătate și să le oferim o alternativă sigură și rapidă de a trimite de la distanță banii puși deoparte pentru cei de acasă. Aceasta se reflectă în creșterea numărului de transferuri și a valorii acestora către România, dar și în rata de adopție a aplicației mobile în rândul românilor. În 2021 ne propunem creșterea numărului de clienți din piețele actuale, dar și expansiunea continuă pe alte piețe, iar, în noua mea calitate de Chief Marketing Officer, sunt entuziasmat să pot transpune în realiate, alături de o echipă puternică, o strategie bine conturată care să ne permită să împărtășim viziunea TransferGo la nivel global,” a afirmat Marius Nedelcu, noul Chief Marketing Officer, TransferGo.
Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Istanbul și Varșovia.
TransferGo este activ pe piața din România din iunie 2015, iar în 2019 a atins totalul de 1 milion de utilizatori pe plan local.