Mihai Pătrașcu, CEO al evoMag, spune că retailerul a început anul cu o scădere de până la 10% în primul trimestru, evoluție neobișnuită pentru companie, care a determinat-o să accelereze măsurile de eficientizare și să se concentreze pe principalele criterii ale comerțului online: prețul și disponibilitatea produselor.
Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News și având ca partener Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), a fost organizat cu sprijinul Auchan, BigConvert, CEC Bank, eMAG, Innobyte, Nova Power&Gas, Salt Bank, Kaufland
„La noi, la evoMag, a început anul foarte interesant, foarte provocator. În Q1 am avut o scădere de până în 10%, ceea ce în 21 de ani de experiență nu prea am întâlnit-o. (...) Nu putem să începem să tăiem sau să facem alte lucruri care până la urmă le pot cauza pierderi pe termen lung și atunci am folosit această "criză" și ne-am organizat mai bine", a declarat Mihai Pătrașcu, CEO, la conferința Profit E-commerce - Comerțul online, obligat la maturizare - Ediția a VII-a, organizată de Profit.ro.
Compania a ales să nu își extindă oferta cu noi categorii de produse, ci să lucreze la preț, disponibilitate și operațiuni. Mihai Pătrașcu spune că retailerul a investit în operaționalizarea businessului și în identificarea unor surse mai accesibile pentru clienți. În trimestrele al doilea și al treilea, strategia a început să producă efecte, iar compania a trecut pe creștere.
„Ce s-a întâmplat în Q2 și Q3, am început să creștem și să rezolvăm prima parte a anului și avem o creștere de peste 20%, deci în trei trimestre. Dar într-adevăr n-am ratat o criză bună, am făcut compania mai agilă și doi la mână ne-am dus pe ceea ce știm cel mai bine: către client, către termenul de livrare, toate au un preț mai bun", a spus CEO-ul evoMag.
Retailerul și-a construit în ultimii ani și o componentă de vânzări externe, cu operațiuni în mai multe piețe europene. Germania și Polonia au fost deschise pentru a echilibra vânzările, iar compania este prezentă în Germania, Austria, Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria și Bulgaria. Grecia este, potrivit lui Pătrașcu, una dintre piețele cu cea mai rapidă creștere.
„Avem Germania, Austria, Polonia, Slovacia și Cehia ca extern și pe lângă Ungaria și Bulgaria. Germania merge cel mai bine, Austria ușor-ușor crește, și Grecia e o piață care crește fantastic. (...) Și atunci Grecia e o piață care crește foarte mult și noi nu facem nimic altceva pe care nu-l facem în România: să livrăm foarte rapid, să fim foarte atenți la preț, să fim foarte obsedați și atenți la client", a afirmat Mihai Pătrașcu.
O altă direcție de investiții a fost eficientizarea operațiunilor interne prin utilizarea inteligenței artificiale. Compania are în prezent peste 30 de module dezvoltate cu AI, utilizate în activitatea zilnică.
Mihai Pătrașcu spune că tehnologia nu a fost introdusă cu obiectivul de a reduce numărul de angajați, ci pentru a crește productivitatea.
„Anul acesta avem peste 30 de module dezvoltate cu AI care ne ajută zilnic să fim mai operativi. Noi îi zicem «mână bionică», nu neapărat să reducem numărul de oameni, ci să fim mai productivi. Și doi la mână, ne vom schimba designul site-ului, deci am lucrat foarte mult în spate exact la această eficientizare și ușurință în spate pentru client", a explicat el.
Investițiile operaționale vin și pe fondul extinderii activității. evomag a încheiat anul trecut cu venituri de 54 milioane de euro și estimează pentru acest an un nivel cuprins între 65 și 67 milioane de euro.
În logistică, compania s-a mutat în octombrie anul trecut într-un depozit cu o capacitate mai mare atât pe verticală, cât și pe suprafața de depozitare. Extinderea s-a dovedit însă insuficientă pentru ritmul actual de dezvoltare, iar compania caută deja soluții pentru spațiul logistic.
„Anul trecut am închis cu 54 milioane de euro, anul estimăm să ajungem între 65 și 67 milioane de euro, deci ne cam atingem obiectivul. (...) Anul trecut ne-am mutat într-un depozit, în octombrie anul trecut, un depozit dublu atât pe înălțime, cât și pe partea de jos și acum nu mai avem spațiu. Deci ne uităm la Q4 și o să fie provocator", a declarat Pătrașcu.
CEO-ul evoMag spune că evoluția pieței este urmărită inclusiv prin prisma costurilor de promovare online. La începutul anului, costurile de publicitate pe Google erau cu aproximativ 60% mai mari față de anul precedent, nivel pe care compania îl considera dificil de susținut pentru un business de comerț online. Ulterior, presiunea s-a redus.
„Ca să facem o comparație, la începutul anului costurile de Google, de reclamă erau cu 60% mai mari față de anul trecut. Nu poți să operezi într-un business de genul acesta. Acum lucrurile s-au mai liniștit, s-au mai calmat și mi se pare că acest field care trebuie să fie unul corect începem să-l recâștigăm, să zicem, în comerțul online", a spus el.
Pentru trimestrul al patrulea, compania se așteaptă la o perioadă puternică, susținută de disponibilitatea mai mare a stocurilor și de creșterea businessului. Black Friday rămâne una dintre principalele perioade comerciale ale anului, iar Pătrașcu spune că retailerul pregătește din timp oferta și urmărește atent prețurile concurenței.
„Black Friday, trebuie să fim onești, este un back door de vânzare. Ne pregătim din timp. Prețul vizibil va fi întotdeauna important în comerțul online. Nu poți să spui că te joci cu prețurile și atunci încercăm să fim foarte atenți și competitivi și ne ajută și AI-ul foarte mult ca să acționăm pe produsele unde într-adevăr avem un preț foarte bun", a afirmat CEO-ul evomag.
Compania estimează că trimestrul al patrulea va reprezenta aproximativ 40% din veniturile anuale. Pentru perioada de trei luni, ținta de vânzări este de 15-20 milioane de euro.
„Noi sperăm ca acest Q4 să fim proporționali cu ceilalți ani, 40% din venituri, și estimăm ca anul acesta, pentru că avem un depozit mai mare, avem stocuri mai mari decât anul trecut, avem disponibilitate și cumva avem un trend de creștere. Deci estimăm să fie un Black Friday bun față de anul trecut, ținând cont că anul trecut ne-am și mutat într-un depozit nou și atunci am avut o perioadă cu livrările întârziate", a spus Mihai Pătrașcu.
„Noi ar trebui să avem cam între 15 și 20 milioane de euro în vânzări în aceste trei luni. Sperăm să atingem", a conchis CEO-ul evoMag.

















