Casa Rusu, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel național și lider la producția de PAL, a intrat în insolvență, dar prin procedură simplificată, operațiune anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Decizia instanței nu clarifică la acest moment dacă este vorba doar de insolvență sau chiar de faliment. A fost desemnat și un lichidator judiciar provizoriu, iar la acest moment site-ul Casa Rusu este nefuncțional.
În legislația prezentată de ONRC, procedura simplificată de insolvență este definită drept procedura de insolvență prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute de lege intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile, perioadă în care se analizează îndeplinirea condițiilor legale.
Profit.ro a contactat reprezentanții companiei Rus Savitar, până la acest moment nefiind transmis niciun răspuns.
Cererea de insolvență a fost depusă chiar de cel care figurează încă la Registrul Comerțului drept acționar unic, producătorul român de mobilă Rus Savitar, după ce afacerea a revenit integral în proprietatea familiei Rusu, cedată fiind de compania suedeză de investiții Greenbridge Partners.
Rus Savitar s-a aflat el însuși în procedură de concordat preventiv - măsură de prevenire a unei insolvențe - închisă însă după un an, în luna aprilie 2024.
Acum, Rus Savitar, în calitate de creditor, a cerut insolvența Casa Rusu - pe care o controlează integral, conform termene.ro - în calitate de debitor.
CITEȘTE ȘI FOTO Avon deschide un nou magazin în franciză în RomâniaÎntre timp, în Monitorul Oficial a fost publicată o hotărâre din 30 iulie prin care asociat unic al companiei devine firma Black Baribal, reprezentată de Laura Rusu.
Anul trecut, Casa Rusu a avut afaceri de 65 milioane lei, în scădere cu 15% comparativ cu anul precedent, și o pierdere de 7,4 milioane lei, în scădere doar cu 4%, având peste 140 de angajați.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Conducerea Sphera Franchise, care operează local KFC, deloc surprinsă de dublarea acțiunilor. Cel mai bun semestru din istorie. „Rezultatele au vorbit!”Datoriile totale s-au cifrat la 35,1 milioane lei, de la 41,6 milioane lei în 2022.
Profit.ro a anunțat în primăvară că fondul suedez de investiții Greenbridge Partners a cesionat înapoi famiei Rusu pachetul de acțiuni la producătorul român de mobilă Rus Savitar - care deține divizia de retail Casa Rusu - preluat în 2019.
Operațiunea a fost derulată într-un context în care în vara anului trecut, cum a anunțat atunci Profit.ro, Rus Savitar, un business de peste 140 milioane lei și având mai mult de 600 de angajați, a intrat în concordat preventiv, la propria cerere, cu datorii totale de 106 milioane lei, fiind pregătit un plan de restructurare.
CITEȘTE ȘI FOTO Faza a doua a Fashion House Pallady, aproape de lansareProcedura concordatului preventiv este una de salvgardare, prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară, dar nu de insolvență în acest moment, pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să își stingă datoriile și continue activitatea. În baza acestui mecanism, negocierile cu creditorii pot fi derulate cu un plan de restructurare adaptat la situația economică excepțională generată de pandemie. Detalii despre concordatul preventiv au fost prezentate de Profit.ro AICI.
CITEȘTE ȘI Victoria’s Secret deschide un nou magazin în BucureștiCasa Rusu are o experiență de aproape 30 de ani în domeniu, fiind unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel național și lider la producția de PAL.
Fondat în 1994 de către familia Rusu în Timiș, Grupul Rus Savitar – Casa Rusu este un jucător major în producția locală de mobilă, producând anual 2 milioane de mp de PAL din totalul de 6 milioane de mp disponibili în țară.
Compania deține o rețea de 20 de magazine proprii și 7 magazine partenere.
Aproximativ 15% din producția totală ajungea la export în state precum Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Irak, Quatar, Emiratele Arabe Unite sau Japonia.
Compania se prezintă ca având cea mai modernă linie tehnologică din sud-estul Europei, în localitatea Dudeștii Noi, la 15 kilometri de Timișoara, fiind pe locul 1 la producția de PAL, cu o cotă de piață de 33%.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Expo Market Doraly a fost vândut, prima tranzacție majoră din an. Din România iese un gigant cu active de 14 miliarde de dolariÎn 2019, Greenbridge Partners a cumpărat 75% din acțiunile producătorului român de mobilă Rus Savitar, controlat până atunci de familia Rusu din Timișoara.
Greenbridge a fost fondată de Ola Rollén și Melker Schörling în 2015, în Suedia, având astăzi sediul la Londra.
Producția locală de mobilă este estimată la circa 2 miliarde euro, printre retaileri figurând Mobexpert, IKEA, Praktiker, Rus Savitar (Casa Rusu), Elvila, JYSK.