Retailerul polonez de încălțăminte CCC a semnat un acord neangajant pentru a cumpăra Peeraj Brands International SRL, care operează magazinele de pantofi sub marca CCC din România. Grupul de francize de fashion Peeraj este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de modă, cu circa 100 de magazine sub diferite branduri.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Totodată, cele două companii au ajuns la un acord preliminar în vederea extinderii brandului CCC în Kazahstan și Georgia, prin intermediul Peeraj, care ar urma să opereze această rețea.
CCC ar urma să plătească, în total, 33 de milioane de euro către Peeraj.
CITEȘTE ȘI Retailerul Extreme Digital, concurent eMag pe piața din Ungaria, va deschide primul showroom din România Grupul Peeraj este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de modă, cu circa 100 de magazine sub diferite branduri. Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, compania a avut anul trecut afaceri de 229 milioane lei și un profit net de 8,2 milioane lei, cu un provizion de 7,2 milioane lei.
Peeraj operează o rețea de 54 de magazine sub marca CCC și mai deține în România francizele pentru mai mult de 10 branduri. Printre acestea se numără Pimkie, Swarovski, Geox, Kazar, Piazza Italia și Armani Jeans. În acest an, Peeraj și-a completat portofoliul cu brandurile A/X Armani Exchange și Skechers.
CCC este cel mai mare retailer de încățăminte din Europa Centrală, potrivit informațiilor oferire de companie.