Reguli noi pentru vânzarea cărnii de porc. Controale neanunțate în supermarketuri

Noi reglementări privind etichetarea și comercializarea cărnii de porc în marile lanțuri comerciale sunt acum analizate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Reguli noi pentru vânzarea cărnii de porc. Controale neanunțate în supermarketuri

Ministrul interimar al Agriculturii Tánczos Barna anunță că Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară (ANSVSA) pregătește un act normativ care prevede principii noi privind creșterea porcului în România.

Obiectivul este limitarea răspândirii focarelor de pestă porcină africană, cu o regionalizare a zonelor, astfel încât să poată să fie reluate exporturile către țări terțe sau chiar din UE, scrie News.ro.

Ungaria cheamă România, prin noul premier, în V4 CITEȘTE ȘI Ungaria cheamă România, prin noul premier, în V4

"Există un proiect de OUG care, astăzi, cel târziu, joi, va fi pus în dezbatere publică de către ANSVSA. Acesta prevede câteva principii noi care privesc în primul rând limitarea mișcării animalelor din ferme comerciale autorizate sau înregistrate, respectiv din gospodăria populației.

Nu cred că cineva în România poate să interzică și să oprească creșterea porcilor în GP-uri.

Trebuie să găsim soluții pentru a limita la maxim mișcarea", a declarat vicepremierul.

Ministrul Agriculturii a afirmat că a verificat deja, din proprie inițiativă, modul în care sunt afișate informațiile despre proveniența cărnii într-un supermarket și că va continua aceste controale fără notificare prealabilă.

Investiție majoră la mall-ul Sun Plaza. Club-deal de la OTP Bank și ING Bank România de 100 de milioane de euro CITEȘTE ȘI Investiție majoră la mall-ul Sun Plaza. Club-deal de la OTP Bank și ING Bank România de 100 de milioane de euro

„Am intrat și am încercat să identific în caserole porcul românesc și porcul din afară. E drept că nu mai am vederea ca la 20 de ani, dar mi-a fost foarte greu să citesc de unde vine carnea de porc. Nu pe toate caserolele, dar pe multe produse informația era greu de identificat. Mi-a luat câteva minute până am deslușit etichetele”, a afirmat acesta.

Tánczos Barna a spus că, din analiza preliminară, majoritatea retailerilor au programe dedicate promovării produselor românești, însă eficiența acestora diferă de la un lanț comercial la altul.

„O să merg probabil și pe exemple concrete de lanțuri comerciale, pentru că le vom analiza pe toate. Dacă tot am fost într-un magazin, o să merg la fiecare și le voi verifica pe toate la fața locului, fără să anunț”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii.

Ce prevede OUG
 
Actul normativ are în vedere o serie de măsuri care vizează limitarea în cadrul circumscripției sanitar-veterinare a efectivelor de porcine care sunt în GP-uri sau provin din unități de reproducție, "o măsură foarte bună", spune Barna Tanzos.
Purcari cumpără crama Serve - Tranzacție finalizată CITEȘTE ȘI Purcari cumpără crama Serve - Tranzacție finalizată

De asemenea, se urmărește eliminarea din lanțul de mișcare a "mijlocitorilor", dar și confiscarea mijloacelor de transport și a efectivelor de porci transportați fără acte legale, precum și majorarea sumelor alocate prin intervenția asociațiilor de vânătoare.

"Obiectivul primordial este regionalizarea pe zone, de unde să putem începe exportul către țări terțe sau din UE", a mai spus vicepremierul.
 
În același timp, ministrul a mai afirmat că se are în vedere și o nouă legislație privind modul de etichetare și vânzare a cărnii de porc, inclusiv carne congelată.
 
Creșterea porcilor, un sector cu probleme
 
Sectorul creșterii porcinelor traversează o perioadă dificilă în contextul restricțiilor impuse de Pesta Porcină Africană (PPA).
Purcari cumpără crama Serve - Tranzacție finalizată CITEȘTE ȘI Purcari cumpără crama Serve - Tranzacție finalizată

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) avertiza recent că o parte semnificativă a fermelor comerciale operează sub costul de producție și riscă închiderea în perioada imediat următoare.

Chiar dacă pentru o perioadă de timp prețul oferit fermierilor a înregistrat o ușoară revenire, la finele lunii aprilie se constata o scădere accelerată, în contextul în care cererea și consumul începeau să crească.
 
Potrivit datelor publicate de Observatorul Cărnii de Porc al Uniunii Europene, în primul trimestru al anului 2026, prețul mediu al porcilor abatorizați (carcasă clasa E) în România a scăzut cu 17,8% față de aceeași perioadă din 2025 și se situează cu 11,4% sub media Uniunii Europene, România înregistrând al doilea cel mai mic preț din Europa și mult sub prețul mediu din principalele țări de unde importăm.
 
În aprilie, prețul porcului la poarta fermei era de aproximativ 5-5,5 lei/kg în viu, în timp ce costul real de producție depășea 6,5 lei/kg, generând pierderi directe pentru fermieri și afectând grav capacitatea acestora de a susține activitatea pe termen scurt și mediu.
 
Situația este agravată de impactul persistent al pestei porcine africane (PPA), care în ultimii ani a afectat grav efectivele, a generat restricții comerciale și a descurajat investițiile. În același timp, extinderea creșterii porcinelor în gospodăriile populației, în absența unor standarde uniforme și riguroase de biosecuritate, reprezintă un factor major de menținere și propagare a riscului epidemiologic, susțin reprezentanții APCPR.
VIDEO Fondurile europene vor fi livrate în viitor după modelul PNRR. Director MIPE, Laura Marinaș: Comisia Europeană va da banii în funcție de rezultatele obținute - Maratonul Fondurilor Europene CITEȘTE ȘI VIDEO Fondurile europene vor fi livrate în viitor după modelul PNRR. Director MIPE, Laura Marinaș: Comisia Europeană va da banii în funcție de rezultatele obținute - Maratonul Fondurilor Europene

Sectorul comercial produce aproximativ 3,3 milioane de porci anual, în timp ce consumul național depășește echivalentul a 7 milioane de capete. Deficitul este acoperit prin importuri masive, ceea ce accentuează presiunea asupra producătorilor locali și vulnerabilizează lanțul alimentar, potrivit APCPR.

Pesta Porcină Africană
 
Numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici din România s-a redus semnificativ în ultimii ani. Dacă, în 2021, vorbeam de circa 1.600 focare (noiembrie 2021), din care 80 în ferme comerciale, la 21 în martie 2026 erau 21 de focare active, unul singur fiind într-o fermă. La începutul anului 2026, existau 48 de focare de PPA.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite