Prețurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 19 luni

Prețurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 19 luni
scris vineri, 14:46

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023 până în prezent, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), pe fondul majorării cotațiilor la uleiuri vegetale, transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.

Urmărește-ne și pe Google News
ANPC a câștigat definitiv procesul cu Blue Air. Compania aeriană contestase o amendă de 2 milioane de euro CITEȘTE ȘI ANPC a câștigat definitiv procesul cu Blue Air. Compania aeriană contestase o amendă de 2 milioane de euro

În noiembrie, acest indice s-a situat la o medie de 127,5 puncte, în creștere de la nivelul revizuit de 126,9 puncte înregistrat luna precedentă și cu 5,7% mai mult decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut, scrie Agerpres.

Luna trecută, cotațiile uleiurilor vegetale au urcat cu 7,5% față de octombrie și cu 32% față de noiembrie 2023, pe fondul temerilor privind o producție mai redusă de ulei de palmier, în urma ploilor excesive din sud-estul Asiei, a precizat FAO. Prețul uleiului de soia a urcat în urma majorării cererii de import pe plan global; de asemenea s-au înregistrat creșteri ale prețurilor la uleiul de floarea soarelui și rapiță.

Prețurile la cereale au scăzut cu 2,7% luna trecută, pe fondul reducerii prețurilor la grâu și orez, iar prețul zahărului a înregistrat un declin de 2,4% față de octombrie, după ce India și Thailanda au început recoltarea, iar temerile privind perspectivele recoltelor din Brazilia s-au atenuat.

Într-un raport separat, FAO a redus ușor estimările privind producția mondială de cereale în 2024 la 2,841 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,848 miliarde de tone. Revizuirea indică o scădere cu 0,6% a producției mondiale de cereale în 2024, comparativ cu 2023, deși rămâne la al doilea cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, se arată în raportul FAO. 

viewscnt
Afla mai multe despre
alimente
preturi