Sancțiunea a venit după ce a trimis mesaje comerciale nesolicitate pe e-mail unei persoane care nu și-a dat consimțământul.
Autoritatea pentru protecția datelor personale (ANSPDCP) spune că a demarat investigația ca urmare a unei sesizări primite de la o persoană, în care menționa că firma Cucina di Fabio S.R.L. i-a transmis mesaje comerciale nesolicitate prin e-mail, fără ca acesta să-și fi dat consimțământul în acest sens, scrie StartUp Cafe.
„În cursul investigației, s-a constatat că operatorul a prelucrat adresa de e-mail a petentului în scop de marketing direct, fără a prezenta dovezi cu privire la obținerea consimțământului acestuia”, spune Autoritatea pentru protecția datelor personale.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 679/2016, potrivit cărora prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice.
Totodată, firma a colectat adrese de e-mail și a trimis mesaje comerciale fără să se asigure că acestea aparțin efectiv utilizatorilor și că aceștia și-au dat consimțământul expres pentru a primi astfel de comunicări, încălcând prevederile GDPR (art. 25 alin. 1 și 2).
Ca atare, firma a fost fost sancționată cu:
- amendă în cuantum de 5.084 lei (echivalentul sumei de 1.000 EUR) pentru încălcarea art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679.
- amendă în cuantum de 10.169 lei (echivalentul sumei de 2.000 EUR) pentru încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) prin raportare la art. 15 și art. 17 din Regulamentul (UE) 679/2016.
În plus, firma trebuie să-și adapteze procedurile pentru a respecta Regulamentul GDPR: să ia măsuri tehnice și organizatorice, să revizuiască sistemele și aplicațiile informatice folosite și să instruiască personalul responsabil, astfel încât trimiterea de mesaje comerciale prin e-mail să se facă doar cu consimțământul expres al destinatarilor.
Sancțiuniile ANSPDCP pot fi contestate în instanță.














