Rețeaua de magazine de proximitate Simply by Auchan atinge pragul de 10 unități deschise în primele șase luni de la lansare, cele mai recente magazine fiind inaugurate în Pitești și Buzău.
Cele 10 magazine de proximitate funcționează atât în zone urbane, cât și rurale, iar pentru anul viitor compania își propune să extindă acest concept în cât mai multe localități.
Primele 10 unități Simply by Auchan funcționează în Ilfov (Popești Leordeni și comuna Berceni), Călărași, București, Teleorman, Argeș (Pitești și com. Babana), Giurgiu și Buzău.
„Extinderea rețelei de magazine în franciză reprezintă unul dintre principalele noastre obiective de dezvoltare pentru 2025 prin care ne propunem să aducem diferența Auchan cât mai aproape de fiecare român”, a declarat Ioana Toșa, Director Vânzări Auchan România.
Ca parte a concentrării pe segmentul de proximitate, retailerul continuă dezvoltarea programului de franciză ce a debutat în luna iunie 2024. Prin intermediul acestuia, antreprenorii români pot să-și deschidă un business la cheie în retail sub brandul Simply by Auchan.
Primul magazin de tip franciză a fost inaugurat la finalul lunii iunie în Popești-Leordeni, Ilfov.
CITEȘTE ȘI FOTO Antreprenor român de 20 ani investește în făina de greieriAuchan România are în portofoliu 440 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 7 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 8 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 10 magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro.