Unul a fost cumpărat de la milionarii buzoieni Gheorghe Manole și Domente Vasile, proprietarii grupului energetic Eximprod, care au construit inițial magazinul pentru Praktiker Buzău, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
„Am preluat 30 de magazine Brico Depot, dintre care 10 erau în proprietate și 20 funcționau în spații închiriate. Ulterior, am achiziționat spațiile pentru 8 dintre ele – în Buzău, Târgoviște, Brăila, Târgu Mureș, Satu Mare, Baia Mare, Cluj și Botoșani.
Aceste achiziții fac parte din strategia noastră de consolidare și dezvoltare, prin care ne propunem să modernizăm magazinele preluate pentru a le aduce la standardele dorite și, în același timp, să protejăm investițiile realizate.
Fiecare locație este analizată individual, fără a exista o regulă generală de achiziție a tuturor spațiilor”, a declarat, pentru Profit.ro, Dan Ostahie, CEO Altex România, companie care operează brandurile Altex, Media Galaxy și Brico Depot.
Magazinul Brico Depot construit în sudul Buzăului, la ieșirea spre București, are o suprafață de circa 7.300 de metri pătrați și, inițial, a fost ridicat pentru a fi închiriat rețelei Praktiker, pentru ca ulterior să fie preluat de retailerul de bricolaj Brico Depot.
Dan Ostahie a cumpărat firma Prakt Invest, care deținea spațiul, de la Gheorghe Manole, familia Domente, Dan și Radu Vasile și de la Ion Octavian Tănăsescu, și, după tranzacție, a dizolvat societatea, activele sale fiind transferate către Altex Romania, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Prakt Invest face parte din grupul Eximprod, dezvoltat și deținut de cei doi parteneri Manole și Vasile, care rulează afaceri anuale de circa 80 de milioane de euro și are peste 400 de angajați.
După achiziția rețelei de 30 de magazine Brico Depot de la grupul Kingfisher, în mai 2025, Ostahie a început să cumpere spațiile în care funcționau magazinele de bricolaj.
Profit.ro a scris că Dan Ostahie a cumpărat de la oamenii de afaceri George Teleman, partener al fondului Equest, și Robert Vișoiu, fiul proprietarului Conarg, fostul Module Shopping Center din Târgoviște, care cuprinde spațiile ocupate acum de Altex și Brico Depot, care tocmai s-a extins.
Afacerile grupului Eximprod din Buzău sunt împărțite între transport și distribuție de energie, transport pe căi ferate și energie regenerabilă, însă Gheorghe Manole și Domente Vasile au investit și în imobiliare în două centre de afaceri în Buzău și Cluj Napoca și mai au afacerea vinicolă Crama Budureasca de la Gura Vadului, care gestionează 275 de hectare de vie.
Grupul Altex a mai fost implicat, recent, și în altă tranzacție imobiliară importantă. Retailerul a cumpărat de la omul de afaceri clujean Dorin Bob o serie de terenuri din Jilava pe care a anunțat că va construi cel mai mare parc de retail din sudul Bucureștiului.
Afacerile retailerului Altex, inclusiv cu lanțul de magazine Brico Depot, sunt estimate la aproximativ 1,8 miliarde de euro pe 2025, iar pentru 2026 acest indicator se va plasa la echivalentul a 2,1 miliarde de euro, a spus, recent, pentru Profit.ro omul de afaceri Dan Ostahie. Planul său este să extindă rețeaua Brico Depot până la 50 de magazine în următorii 5 ani.
Piața de retail modern din România își continuă expansiunea, depășind în 2025 pragul de 5 milioane de metri pătrați de spații comerciale închiriabile, arată datele companiei de consultanță imobiliară Colliers.
Cei aproximativ 190.000 de metri pătrați livrați anul acesta au consolidat un stoc în continuare puternic concentrat în București și în alte cinci județe importante, care împreună însumează aproape jumătate din suprafața totală. Chiar și așa, România rămâne sub nivelul țărilor din regiune în ceea ce privește stocul pe cap de locuitor, subliniază consultanții Colliers, ceea ce indică un potențial semnificativ pentru noi dezvoltări.
Anul 2026 ar putea aduce aproximativ 250.000 de metri pătrați de noi spații comerciale închiriabile, potrivit estimărilor preliminare ale Colliers pe baza datelor disponibile din piață. Printre cele mai mari proiecte anunțate se numără M Park Galați, o schemă de 30.000 de metri pătrați dezvoltată de fondul britanic M Core, și o extindere de aproximativ 25.000 de metri pătrați a proiectului Palas Mall din Iași, deținut de Iulius Group.
















