Lanțul românesc La Cocoș schimbă structura de conducere

Retail   
Lanțul românesc La Cocoș schimbă structura de conducere

Rețeaua locală de retail La Cocoș a numit noi administratori, din partea proaspeților investitori Banca Europeană de Investiții și Dezvoltare (BERD), CEECAT și Morphosis Capital.

Astfel, sunt numiți Sebastian Tcaciuc (din partea CEECAT), Adrian Netea (Morphosis) și Miljan Zdrale (BERD).

Urmărește-ne și pe Google News

La Cocoș, discounterul fondat de familia Nica din Ploiești, pregătește deschiderea a 12 noi magazine în următorii 3-5 ani, dintre care 3 în 2025.

Supermarket La Cocoș este primul independent din sectorul alimentar din România care a realizat vânzări de aproximativ 1 miliard de lei în anul 2023 cu cele trei hipermarketuri, două în Ploiești și unul în București.

Acum, fondatorii își propun ca până în 2030 să ajungă la rulaje de 1 miliard de euro și cel puțin 15 magazine la nivel național.

Lanțul românesc La Cocoș schimbă structura de conducere

Infuzie de capital

În luna septembrie 2024, Banca Europeană de Investiții și Dezvoltare (BERD) a anunțat o investiție de capital de până la 15 milioane de euro, alături de fondurile de capital privat CEECAT Capital și Morphosis Capital, pentru a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni la La Cocoș.

În urma investiției, acționarul fondator va păstra un pachet minoritar și continuă să conducă compania, precizează BERD.  La Cocoș, cu trei magazine în București și Ploiești, era deținut de Iulian și Gianina Nica, și s-a străduit până acum să facă față concurenței marilor retaileri străini.

Lanțul românesc La Cocoș schimbă structura de conducere

Primul magazin a fost inaugurat în 2014 în Ploiești. După mai mulți ani de creștere, în anul 2019 a ajuns la vânzări de 54,4 milioane de euro doar cu magazinul din Ploiești, care avea la vremea respectivă o suprafață de 3.950 metri pătrați. A început planul de extindere mergând la București în noiembrie 2020, unde a deschis al doilea magazin situat în incinta Vitantis Shopping Center, cu o suprafață de aproximativ 11.400 metri pătrați. De asemenea, în noiembrie, dar trei ani mai târziu, în 2023, a fost inaugurată cea de-a treia unitate, tot în Ploiești, care are o suprafață de vânzare de aproximativ 13.000 metri pătrați, fiind și cel mai mare magazin din comerțul alimentar independent din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
la cocoș
supermarket