Grupul cu capital israelian AFI Europe România a avut venituri operaționale nete de peste 37 milioane de euro în primele nouă luni, în creștere cu 10,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat compania care deține pe piața locală mall-urile AFI din București și din Ploiești.
Valoarea activelor generatoare de venit AFI Cotroceni, AFI Ploiești și cele cinci clădiri de birouri ale proiectului AFI Park a crescut cu 7,5%, până la 735 de milioane de euro, conform evaluării financiare la data de 30 septembrie 2017.
Mall-ul AFI Palace Cotroceni din Capitală, principalul activ al grupului și cel mai mare centru comercial din România, s-a menținut constant, la aproape 50.000 de vizitatori pe zi.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Totodată, vânzările magazinelor din mall în perioada ianuarie-septembrie au crescut cu 3%, până la 770 milioane de lei față de primele nouă luni ale anului trecut.
Valoarea AFI Cotroceni la 30 septembrie era de 501 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de peste 7%.
După deschiderea celui mai mare magazin Peek & Cloppenburg din România (de 5.200 metri pătrați), respectiv a celui mai mare magazin Zara din Europa Centrală și de Est (4.000 metri pătrați), care au avut loc în luna octombrie 2017, AFI Cotroceni a ajuns la o suprafață totală închiriabilă de 90.000 metri pătrați. În luna decembrie Bershka va deschide în AFI Cotroceni cel mai mare magazin din Europa Centrală și de Est
Rezultatele AFI Ploiești au continuat și să crească în primele nouă luni, vânzările retailerilor crescând cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la aproape 200 de milioane de lei. Numărul de vizitatori ai centrului comercial din Ploiești a depășit 15.000 de persoane pe zi, iar gradul de ocupare rămâne constant, la 99%. Valoarea acestuia a fost evaluată la 67 milioane de euro la 30 septembrie 2017.
Lucrările de construcție a proiectului AFI Brașov avansează conform planurilor, iar data estimată de livrare este primul trimestru al anului 2019. În prezent, 50% din spațiile centrului comercial AFI Brașov sunt pre-închiriate, iar pentru alte 30% se discută, în prezent, semnarea contractelor de închiriere. Centrul comerical se întinde pe o suprafață de 45.000 metri pătrați și va include 200 de magazine și unități de retail.
”AFI Park, proiectul de birouri de clasă A amplasat în apropierea centrului comercial AFI Cotroceni, ce însumează o suprafață închiriabilă de 70.000 metri pătrați (GLA), are un grad de ocupare de aproape 100% și este preconizat să genereze un venit anual de 13 milioane de euro”, se arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI Peste jumătate dintre români mănâncă în fața televizorului, 11% folosesc tableta sau mobilul la masăAFI Europe România a demarat procesul de alocare a spațiilor în proiectul de birouri AFI Park Brașov și se află în negocieri avansate cu două companii din Brașov pentru închirierea a 4.000 metir pătrați în prima clădire. AFI Park Brașov va fi integrat în centrul comerical și va cuprinde două turnuri de birouri Clasa A, cu o suprafață totală de 25.000 metri pătrați.
AFI Europe România va lansa primul proiect rezidențial din România: AFI City, aflat în zona Bucureștii Noi. În faza 1 vor fi dezvoltate două blocuri cu un total de 190 de apartamente, pe 16.000 mp suprafață construită.
AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a înregistrat, în primele nouă luni, un venit operațional net de 63 milioane de euro, în creștere cu 11% și venituri de 160 milioane de euro, o creștere de 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.
Prin intermediul AFI Europe, AFI Properties are în curs de dezvoltare pe piețele din Europa Centrală și de Est și din Europa de Sud-Est 150.000 metri pătrați de spații comerciale, ce includ cinci proiecte de birouri dezvoltate în patru țări, pe lângă centrul comercial AFI Brașov de 45.000 metri pătrați GLA, aflat în prezent în construcție. Pe segmentul rezidențial, AFI Europe dezvoltă 1.000 de unități rezidențiale în Serbia, Polonia, Letonia și Republica Cehă, dintre care 400 vor fi deja vândute pe parcursul anului 2017.
AFI Properties deține peste 450.000 metri pătrați de proprietăți comerciale, iar la data de 30 septembrie 2017 deținea rezerve de numerar în valoare de 165 milioane de euro.
AFI Properties este membru al AFI Group, un grup de trusturi și de fonduri de investiții internațional, cu subsidiare active în domenii precum: real estate, construcții, infrastructură, industrie și hoteluri.
Compania este activă pe piață din 1971. AFI Propertis a fost listată la bursa din Tel-Aviv în 2004. Compania este activă în Europa din 1997 prin subsidiarele AFI Europe de pe piețele din Europa Centrală și de Est.