Omul de afaceri libanez El Khalil cumpără jumătate din afacerea Aqua Bilbor, producătorul brandului de apă de izvor plată și carbogazificată Izvoarele Călimani, într-o tranzacție de peste 12 milioane euro.
Operațiunea, anunțată de Profit.ro atât recent, cât și în urmă cu un an de Profit.ro, a fost avizată acum de Consiliul Concurenței.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Tranzacția a fost derulată prin firmele Agro Chirnogi din Călărași și Maria Trading.
Maria Trading este unul dintre cei mai mari deținători de terenuri arabile din România, iar Agro-Chirnogi este unul dintre cei mai importanți cultivatori de cereale și plante producătoare de semințe oleaginoase. Societatea a fost privatizată în 2002 și preluată de către omul de afaceri libanez Jihad El-Khalil, aflat în prezent în topul celor mai bogați fermieri din România.
Aqua Bilbor a avut în 2022, ultimul an raportat, afaceri de 6,3 milioane lei (de la 980.561 lei în 2021) și o pierdere de circa 8 milioane lei (de la 5,6 milioane lei în anul precedent), cu circa 40 de angajați.
Acest lucru va înseamna achiziția de terenuri în vederea construirii unor noi capacități de îmbuteliere și depozitare, dezvoltarea unor noi surse de apă si achiziția de utilaje.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Piața muncii, de la exces de aplicanți la lipsă de personal - Producătorul de încălțăminte ProAlex oprește temporar producția și închide magazinul fizic negăsind angajațiDublarea numărului de angajați în anul 2021 și în 2023, odată cu creșterea producției
Între anii 2022 și 2023, managementul Aqua Bilbor și-a planificat investiții în valoare de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru creșterea capacității de producție și depozitare la peste 100 milioane de litri/an.
“Pentru acestă creștere vor fi necesare achiziții de utilaje, hale pentru îmbuteliere și depozitare, un teren de 30.000 de metri pătrați și surse noi de apă. De asemenea, în acest moment compania are 30 de angajați, iar, până la finalul anului, am putea ajunge la 60 de salariați. Odată cu extinderea capacității de producție la peste 100 milioane de litri/an, personalul s-ar putea dubla, la 120 de oameni în anul 2023”, afirma Cristian Șerban, director de dezvoltare al Aqua Bilbor.
Finanțarea pentru extindere provine din capital propriu, bănci și fonduri europene.
De la preluare, compania a investit în achiziția de utilaje noi și în modernizarea capacității de imbuteliere și stocare pentru repornirea producției. Astfel, în ultimii doi ani investițiile s-au ridicat la aproximativ 5 milioane de euro.
Izvoarele Călimani, singurul brand din portofoliul Aqua Bilbor, poate fi achiziționat în ambalaje de 0,5 litri; 1,5 și 2 litri în categoriile apă de izvor carbogazificată și plată.
CITEȘTE ȘI VIDEO Tornadă în Republica Cehă: Numeroase locuințe distruse și peste o sută de persoane răniteSursele de apă minerală naturală provin din munții Călimani, localitatea Bilbor, o zona recunoscută oficial ca zonă de puritate naturală și pentru acviferele de apa minerală naturală bogate în minerale.