Aqua Carpatica intră în magazinele britanice Tesco, Valvis asigură un buget de marketing de 3,5 milioane lire

Aqua Carpatica intră în magazinele britanice Tesco, Valvis asigură un  buget de marketing de 3,5 milioane lire
scris 15 nov 2017

Producătorul apei minerale Aqua Carpatica, Carpathian Springs, care activează de 17 ani pe piața locală, va introduce sticlele de apă sub acest brand românesc în 150 de magazine ale rețelei Tesco din Marea Britanie până la sfârșitul acestei luni, bugetul de marketing fiind de 3,5 milioane lire sterline, conform presei britanice.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Tesco este cel mai mare retailer britanic pentru vânzări cu amănuntul.

Urmărește-ne și pe Google News

Reprezentanții companiei românești au precizat că nu au existat taxe de listare, ci o lungă negociere în care conducerea Tesco a acceptat produsul datorită calităților și analizelor la care a fost supus ani la rând, suma de 3,5 milioane lire fiind bugetul de marketing al brand-ului. Va fi derulată o campanie de marketing responsabil social, prin sponsorizarea unor evenimente de sănătate și fitness, inițiative ale părinților și sprijin acordat organizațiilor de caritate pentru copii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Brandul Aqua Carpatica a intrat pe piața din Marea Britanie în luna februarie, fiind astăzi prezent în circa 700 de magazine din Irlanda și Marea Britanie, inclusiv în centrul comercial Harrods și rețeaua Whole Foods.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Brandul de apă minerală românesc este exportat și în Japonia, China, toate țările Golfului (Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Bahrain, Arabia Saudită, Oman), Rusia, Republica Moldova, Germania, Ungaria, Spania, Australia, Finlanda.

FOTO Tranzacție: Fermele și fabricile companiei Avicola Crevedia, parte a grupului Agroli controlat de \ CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: Fermele și fabricile companiei Avicola Crevedia, parte a grupului Agroli controlat de "Regele Puiului", au fost preluate de compania agricolă Vitall

Aqua Carpatica este distribuită și în Statele Unite.

Carpathian Springs, de 17 ani pe piața locală, a încheiat anul trecut cu un profit net de aproximativ 42 milioane de lei, de peste 7 ori mai ridicat față de anul precedent, în condițiile unei creșteri de 55% a afacerilor.

Compania este deținută de antreprenorul elvețian de origine greacă Jean Valvis, acționar la firma de asigurări Garanta.

Afacerile companiei au totalizat anul trecut peste 154 milioane de lei, cu o creștere de 55% față de 2015, când au fost de aproximativ 100 milioane de lei.

Jean Valvis își desființează o firmă fără suficienți angajați și utilaje pentru exploatarea propriilor terenuri CITEȘTE ȘI Jean Valvis își desființează o firmă fără suficienți angajați și utilaje pentru exploatarea propriilor terenuri

Anul trecut, compania avea 174 de angajați.

Valvis Holding cuprinde brandurile Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Dorna Agri și AgroElectrica. Prin Dorna Agri, Valvis exploatează circa 8.000 de hectare teren în Călărași.

viewscnt
Afla mai multe despre
aqua carpatica
valvis holding
retail
afaceri