ANCOM, de Black Friday: Verificați dacă magazinul online e real și dacă produsele vândute sunt autentice. Nu răspundeți mesajelor transmise aparent de un furnizor de servicii poștale care cere completarea de informații personale pentru livrarea unui cole

ANCOM, de Black Friday: Verificați dacă magazinul online e real și dacă produsele vândute sunt autentice. Nu răspundeți mesajelor transmise aparent de un furnizor de servicii poștale care cere completarea de informații personale pentru livrarea unui cole
scris 4 nov 2024

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) vine cu recomandări privind livrarea produselor achiziționate online de Black Friday și sfătuiește utilizatorii să acorde o atenție sporită opțiunilor și condițiilor de livrare, precum și autenticității informațiilor de-a lungul întregului proces de achiziție online. De asemenea, ANCOM atrage atenția utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poștale prin care se solicită accesarea unui link și completarea de informații personale necesare livrării unui colet, cum ar fi numărul cardului bancar.

”În perioada dedicată ofertelor promoționale de Black Friday, utilizatorii se pot confrunta cu  livrări întârziate ale produselor achiziționate online sau tentative de fraudă la livrarea coletelor. ANCOM recomandă utilizatorilor să acorde o atenție sporită opțiunilor și condițiilor de livrare, precum și autenticității informațiilor de-a lungul întregului proces de achiziție online”, arată autoritatea.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Suzuki lansează primul său vehicul 100% electric în Europa CITEȘTE ȘI FOTO Suzuki lansează primul său vehicul 100% electric în Europa

ANCOM vine cu recomandări privind livrarea produselor achiziționate online de Black Friday, scrie News.ro

Volumul crescut de achiziții de diverse produse din perioada Black Friday are un impact semnificativ asupra activității de curierat din România. În aceasta perioadă, având în vedere numărul mare de comenzi, este posibilă apariția unor întârzieri la livrarea coletelor sau a deteriorării sau pierderii acestora în timpul transportului.  

Atunci când fac comenzi online, utilizatorii ar trebui să acorde o atenție sporită ofertelor propuse de comercianți și să verifice următoarele aspecte:

  • opțiunile de livrare oferite de magazinul online. Utilizatorii pot lua în calcul să solicite servicii suplimentare de siguranță, cum ar fi serviciul cu deschidere la livrare sau serviciul de trimitere cu valoare declarată;
  • modalitățile de livrare a bunului (la adresă, la un punct de lucru al furnizorului sau la un sistem automat de livrare - locker, easybox, pachetomat, cutie pentru colete sau casete de expediere a coletelor);
  • modalitățile de plată a bunului la livrare (numerar sau POS);
  • termenul de livrare, care poate fi mai mare decât în alte perioade ale anului;
  • dacă se oferă livrarea la ușă a unor produse voluminoase (mobilă, electrocasnice etc.). Livrarea bunurilor cu o greutate mai mare de 31,5 kg nu reprezintă prestarea unui serviciu poștal, ci a unui serviciu de transport marfă;
  • dacă ambalajul coletului livrat prezintă urme de deteriorare, caz în care se poate solicita întocmirea unui document în care să fie specificată starea ambalajului sau se poate refuza coletul;
  • identitatea expeditorului, în special în cazul în care contravaloarea bunurilor este achitată furnizorului de servicii poștale (bunuri expediate prin serviciul contra ramburs).

ANCOM atrage atenția la tentativele de fraudă.

Familia discretă care deține casa de modă de lux Chanel din umbră. Frații proprietari sunt rar fotografiați. Istoria Chanel fără Coco CITEȘTE ȘI Familia discretă care deține casa de modă de lux Chanel din umbră. Frații proprietari sunt rar fotografiați. Istoria Chanel fără Coco

În contextul în care mediul online este din ce în ce mai expus fraudelor, pentru a determina cât de sigură este achiziția online de produse, ANCOM și Directoratul Național de Securitatea Cibernetică recomandă cumpărătorilor să acceseze scamadviser.com pentru a verifica dacă magazinul online este real și dacă produsele vândute sunt autentice.

ANCOM atrage atenția utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poștale prin care se solicită accesarea unui link și completarea de informații personale (de exemplu, numărul cardului bancar) necesare livrării unui colet. Dacă utilizatorul a fost victima unei înșelăciuni sau a dat curs unui astfel de mesaj este necesar să informeze furnizorul de servicii poștale și să se adreseze organelor de poliție pentru începerea investigațiilor.

În plus, în cazul bunurilor expediate prin serviciul contra ramburs, ANCOM recomandă ca înainte de achitarea sumei de bani solicitate, destinatarii care primesc coletul să se asigure că ei sau un alt membru al familiei au făcut o astfel de comandă online. 

În situațiile în care întâmpină probleme legate de livrarea unor produse comandate online, este necesar și eficient ca utilizatorii să se adreseze, în primul rând, magazinului online.

În lipsa unei soluționări amiabile de către magazinul online, consumatorii se pot adresa:

  • Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în cazul în care comerciantul este situat pe teritoriul României;
  • reprezentantului local al Centrului European al Consumatorilor, în cazul unui comerciant dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Gospodăria Țărănească, legalizată. Anunțul ANSVSA pentru toți gospodarii CITEȘTE ȘI Gospodăria Țărănească, legalizată. Anunțul ANSVSA pentru toți gospodarii

În cazul unui comerciant dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, soluționarea reclamațiilor se desfășoară conform mențiunilor de pe site-ul comerciantului respectiv.

Pentru orice reclamație ulterioară este important ca utilizatorii să păstreze toate documentele care pot dovedi achiziția făcută (factură, bon fiscal, formularul de livrare etc.).

”ANCOM nu poate impune furnizorului de servicii poștale implicat în livrare să reia livrarea coletului returnat, fără costuri de expediere, sau să ofere eventuale despăgubiri ca urmare a modului în care a gestionat expedierea acestuia. ANCOM poate însă analiza și, după caz, sancționa conduita furnizorului implicat în livrarea bunului din perspectiva legislației din domeniul serviciilor poștale”, subliniază autoritatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
black friday