Amazon.com a obținut în trimestrul al doilea cel mai mare profit din istoria sa de 26 de ani, de 5,2 miliarde de dolari, în condițiile în care vânzările online ale platformei sale destinată comercianților terți au crescut puternic în perioada de vârf a pandemiei din Statele Unite, relatează Reuters.
Vânzările magazinului online au urcat în trimestrul al doilea cu 48%, la 45,9 miliarde de dolari. Între timp, comercianții au plătit Amazon mai mult pentru sponsorizarea produselor lor, pentru a ajunge la clienții loiali ai companiei. Acest lucru a avut ca rezultat o creștere de 52% și de 41% a veniturilor generate de serviciile pentru comercianți și a altor venituri, precum cele din publicitate, scrie News.ro.
Acțiunile Amazon au urcat cu 5% în urma publicării rezultatelor, joi, după închiderea tranzacțiilor.
CITEȘTE ȘI FOTO Rompetrol a finalizat o investiție de 1,4 milioane de dolari într-un sistem de recuperare a motorinei ușoare la PetromidiaÎn timp ce magazinele tradiționale au fost nevoite să se închidă în perioada măsurilor de distanțare socială impuse de autorități, Amazon a angajat în ultimele luni 175.000 de oameni, iar cererea pentru serviciile oferite a crescut puternic.
Compania a anunțat că veniturile sale au urcat cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 88,9 miliarde de dolari.
Amazon anticipa că ar putea pierde bani în trimestrul al doilea, din cauza unor cheltuieli de aproximativ 4 miliarde de dolari pentru echipamentele de protecție ale angajaților și a altor cheltuieli legate de Covid-19. În pofida acestor cheltuieli, Amazon a câștigat 5,2 miliarde de dolari, un profit dublu comparativ cu profitul net obținut în intervalul similar al anului trecut.
Jeff Bezos, care a fondat compania în iulie 1994 și care este cel mai bogat om din lume, a afirmat într-un comunicat că ”acesta a fost încă un trimestru extrem de neobișnuit”.
Acțiunile Amazon au urcat în acest an cu peste 60%, contribuind la creșterea averii lui Bezos, care este cel mai mare acționar al companiei. Indicele S&P 500 a stagnat în aceeași perioadă.
Veniturile serviciilor cloud ale Amazon au crescut la rândul lor. Astfel, veniturile diviziei Amazon Web Services (AWS) au avansat cu aproape 29%, la 10,81 miliarde de dolari, dar au fost totuși sub estimările analiștilor, de 10,95 de miliarde de dolari, potrivit datelor firmei de analiză Refinitiv.
Directorul financiar al Amazon, Brian Olsavsky, declarat că profitul atât de mare a surprins pentru că la momentul în care au fost publicate estimările pentru trimestrul al doilea toată lumea cumpăra produse cu marje mici de profit: ”Toată lumea cumpăra măști de protecție, toată lumea cumpăra mănuși, toată lumea cumpăra produse de băcănie. Acest mix nu este foarte profitabil. Ceea ce am văzut în trimestrul al doilea a fost nu doar că mixtul de cumpărături a început să revină la normal, ci și că am putut să livrăm mai mult decât am crezut inițial”.
Vânzările online de produse de băcănie s-au triplat față de anul anterior, iar orele de streaming video la nivel global s-au dublat, a arătat Olsavsky într-o conferință cu analiștii.
Amazon a obținut și un profit operațional rar pentru afacerile internaționale, atribuit creșterii cheltuielilor din partea clienților din Europa și Japonia, în timpul pandemiei.
Compania anticipează pentru trimestrul al treilea vânzări nete de 87 de miliarde - 93 de miliarde de dolari, peste estimările analiștilor, de 86,34 de miliarde de dolari.
Olsavsky a mai spus că Prime Day, evenimentul de marketing al companiei care are loc de obicei în vară, va fi amânat pentru trimestrul patru, excluzând divizia din India.
Totodată, Amazon va aloca în trimestrul al treilea peste 2 miliarde de dolari pentru cheltuieli legate de Covid-19.
Amazon anticipează pentru trimestrul trei un profit operațional de 2-5 miliarde de dolari, estimarea mediană fiind peste cea a analiștilor, potrivit firmei de analiză a datelor FactSet.