Veniturile NEPI au crescut cu peste 70% la nouă luni, pe fondul dublării portofoliului de active imobiliare

Veniturile NEPI au crescut cu peste 70% la nouă luni, pe fondul dublării portofoliului de active imobiliare
scris 2 nov 2015

Fondul sud-african de invetiții NEPI, cu un portofoliu imobiliar de circa 1,7 miliarde de euro, din care o mare parte pe piața românească, a înregistrat venituri nete din chirii și alte venituri din exploatare de aproape 105 milioane de euro în primele nouă luni, în creștere cu circa 75%  față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului publicat pe bursa de la București.

Creșterea veniturilor sud-africanilor vine în contextul în care NEPI a finalizat o serie de proiecte în acest an, inclusiv cel mai mare mall inaugurat în ultimii cinci ani în București, Mega Mall, o investiție de 165 de milioane de euro, și al preluării centrului comercial Auchan Titan din București. De altfel, NEPI a făcut în ultimii cinci ani cel puțin câte o achi­­ziție importantă în fiecare an.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, față de luna septembrie a anului trecut, NEPI și-a dublat portofoliul imobiliar de la 894 milioane de euro la 1,663 miliarde de euro.

Profitul net atribuibil acționarilor totalizează în perioada analizată 119,5  milioane de euro, mai mult decât dublul valorii din perioada similară din 2014.

Fondul avea la sfârșitul lunii septembrie datorii de peste 580  de milioane de euro, comparativ cu 298,9 milioane de euro la finele lunii septembrie a anului trecut.

Fondul sud-african NEPI este unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală imobiliară, din portofoliul său făcând parte, în afară de Mega Mall și Promenada, proiecte precum Vulcan Value Center, City Park Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City.

De asemenea, NEPI deține și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din  Cluj.

viewscnt
Afla mai multe despre
nepi
rezultate
active