Valea Izvoarelor Senior Living investește 6 milioane de euro în Cluj Senior Village, complex rezidențial destinat exclusiv persoanelor de peste 55 de ani

Valea Izvoarelor Senior Living investește 6 milioane de euro în Cluj Senior Village, complex rezidențial destinat exclusiv persoanelor de peste 55 de ani

Călin Sarchiz, fondator & CEO Valea Izvoarelor Senior Living

scris 22 iun 2021

Furnizorul de servicii de îngrijire pentru seniori Valea Izvoarelor Senior Living investește 6 milioane de euro în Cluj Senior Village, complex rezidențial din România destinat persoanelor în vârstă de peste 55 de ani. Complexul va fi inaugurat anul viitor si va pune la vânzare 64 de apartamente.

„În 2012 bunicul meu a trecut printr-o operație și a avut nevoie de îngrijire permanentă, timp de cel puțin o lună, pentru a se recupera. Ne-am dat seama atunci de lipsa unor astfel de servicii de asistență în România, ceea ce ne-a făcut să lansăm doi ani mai târziu Valea Izvoarelor Senior Living. Acum, în 2021, fiind conștienți de faptul că ponderea seniorilor continuă să crească facem încă un pas și construim Cluj Senior Village, primul complex rezidențial din România destinat exclusiv persoanelor cu vârste peste 55 de ani”, declară Călin Sarchiz, fondator & CEO Valea Izvoarelor Senior Living.

EXCLUSIV Constantin Duluțe, care a creat cel mai mare producător agricol din România, vândut ulterior fondului arab de investiții Al Dahra, s-a asociat cu investitori imobiliari puternici pentru o nouă afacere CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Constantin Duluțe, care a creat cel mai mare producător agricol din România, vândut ulterior fondului arab de investiții Al Dahra, s-a asociat cu investitori imobiliari puternici pentru o nouă afacere
Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a pune bazele Valea Izvoarelor Senior Living în 2014, Călin Sarchiz a lansat și condus timp de 14 ani companiile PEGAS Sisteme de Managament, URS Certificări furnizori de servicii de consultanță și certificări în sisteme de management și Happy Campus, furnizor de servicii de cazare pentru studenți. Din 2006, antreprenorul este doctor în domeniul sistemelor expert aplicate în managementul calității, diploma fiind obținută la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

În complex vor locui aproximativ 100 de persoane de peste 55 de ani.

Valea Izvoarelor Senior Living este furnizor de soluții de viață destinate seniorilor, cu sediul în Târgu Mureș, care deține o rețea de rezidențe pentru seniori. Grupul operează o rezidență pentru 120 de vârstnici în satul Valea Izvoarelor, comuna Sânpaul, județul Mureș, și a început construcția primului complex rezidențial din România destinat seniorilor în comuna Apahida, la 10 kilometri de Cluj-Napoca, care va fi finalizat și lansat în anul 2022. 

viewscnt
Afla mai multe despre
valea izvoarelor senior living