Toronto, la cele mai mari scăderi ale prețurilor caselor de o lună din ultimii 17 ani

Toronto, la cele mai mari scăderi ale prețurilor caselor de o lună din ultimii 17 ani

Sursa foto: Marek Poplawski / dreamstime.com

scris 6 aug 2017

După o escaladare consistentă a prețurilor locuințelor, în orașul canadian Toronto, în iulie cotațiile au scăzut cu 4,6% față de luna precedentă. „Este o chestiune de psihologie”, spune președintele entității care face măsurătorile.

Semnalele de alarmă trase într-una dintre cele mai inflamate piețe rezidențiale din lume, par a se materializa. Înghețarea tranzacțiilor în imobiliarul din Toronto, provincia canadiană Ontario – fenomen care de regulă premerge spargerea baloanelor speculative – este urmată de un declin la nivelul prețurilor.

Urmărește-ne și pe Google News

O casă în medie costă, în Toronto, cel mai mare oraș al Canadei, conform indicelui imobiliar de referință, 773.000 de dolari canadieni (613.000 de dolari SUA). Este raportarea la nivelul lunii iulie, care indică un recul de de 4,6% față de iunie, cel mai mare declin lunar din anul 2000 până în prezent, transmite Bloomberg.

VIDEO&FOTO Fiscul taie din prețul hotelului „bântuit” din Băile Herculane. Clădirea emblemă a stațiunii nu a atras cumpărători CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Fiscul taie din prețul hotelului „bântuit” din Băile Herculane. Clădirea emblemă a stațiunii nu a atras cumpărători

„Frenezia s-a încheiat. S-a încheiat!”, declara la sfârșitul lunii mai Joanne Evans, fondator al companiei de brokeraj Century 21 Millennium Inc., specializată în intermedierea tranzacțiilor în unele suburbii ale orașului Toronto precum Brampton.

Ca de obicei, atunci când într-o curbă speculativă se disipează mirajul unor noi creșteri viitoare, piața tinde să se întoarcă pentru ca prețurile să revină la niveluri mai sustenabile din punct de vedere fundamental. Creșterile de prețuri au fost furibunde în ultimii ani în Toronto, depășind foarte mult ritmul scumpirilor imobiliare de la nivelul întregii Canade, dar și ale vecinilor de la sud din SUA, așa cum se vede pe graficul atașat.

Toronto, la cele mai mari scăderi ale prețurilor caselor de o lună din ultimii 17 ani

Chiar guvernatorul Băncii Canadei, Stephen Poloz, trăgea un semnal de alarmă și spunea că prețurile în mai multe metropole ale țării nu sunt sustenabile. Este ceva care se observă și atunci când ne uităm la prudența cumpărătorilor.

Tranzacțiile au căzut cu 40%, la 5.921 de schimburi, fiind cea mai mare scădere anualizată din anul 2009 și până în prezent. Tim Syrianos, președinte la Toronto Real Estate Board, entitatea care centralizează tranzacțiile și calculează indicii de prețuri, pune acest șoc pe seama psihologiei. „Cumpărătorii de case stau pe margine și așteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile”, spune el.

Griparea pieței fusese semnalizată încă de acum aproape 3 luni, când raportul dintre tranzacțiile realizate și listările pe portalurile de anunțuri s-a deteriorat foarte mult, așa cum se vede pe următorul grafic.

Toronto, la cele mai mari scăderi ale prețurilor caselor de o lună din ultimii 17 ani

Creșterile de prețuri, furbunde până la începutul acestui an, au început să-și decelereze ritmul în primăvară. În mai indicele a urcat cu 15%, iar în iunie deja numai cu 6%. Din octombrie, la nivel național, dar și al provinciei Ontario, au fost introduse o serie de reglementări menite să contracareze fenomenul scumpirilor semnificative ale locuințelor, inclusiv prin o taxă pentru investitorii nerezidenți în imobiliarul canadian.

viewscnt
Afla mai multe despre
toronto
canada
blon imobiliar
locuinte
case