Românii au făcut în mai aproape 59.000 de tranzacții imobiliare, cu 5% mai puține decât în aceeași lună a anului trecut

Românii au făcut în mai aproape 59.000 de tranzacții imobiliare, cu 5% mai puține decât în aceeași lună a anului trecut
scris 8 iun 2018

Numărul de tranzacții imobiliare înregistrate în luna mai în România a fost 58.794, cu 5% mai mic decât în aceeași lună a anului trecut, arată datele transmise vineri de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În mai 2017, numărul tranzacțiilor a fost de 61.858, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în cea de-a cincea lună a acestui an este cu 3.064 mai mic față de luna mai 2017”, se arată în comunicat.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna mai 2018, în București – 7.833, Timiș – 3.497 și Cluj – 3.454. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Covasna – 428,– Sălaj 373 și Gorj – 368.

Numărul de locuințe terminate a crescut cu aproape 2% în primele trei luni CITEȘTE ȘI Numărul de locuințe terminate a crescut cu aproape 2% în primele trei luni

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna mai 2018, a fost de 29.837, cu 8.533 mai mare față de luna mai 2017.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 6.776, Brașov – 3.136 și Constanța – 2.082. La polul opus, se află județele Gorj – 97, Harghita – 69 și Sălaj – 63.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a cincea lună din 2018 sunt Timiș – 957, Arad – 932 și Dolj – 844.

Numărul de tranzacții imobiliare înregistrate anul trecut în România a fost 627.802, dintre care 19,8% numai în București și Ilfov, arată datele ANCPI.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancpi
tranzactii imobiliare