Prețurile proprietăților imobiliare comerciale din Germania au înregistrat al patrulea an de declin consecutiv

Real Estate&Construcții   
Prețurile proprietăților imobiliare comerciale din Germania au înregistrat al patrulea an de declin consecutiv

Prețurile proprietăților comerciale din Germania au scăzut cu 5,4% în 2024, al patrulea an de declin consecutiv, dar arată semne de stabilizare, a informat Asociația bancară VDP, transmite Reuters.

Reculul a fost mai redus decât scăderea de 10,2% din 2023, după ce prețurile au urcat cu 0,5% în trimestrul patru din 2024, prima creștere trimestrială începând din primul semestru din 2022, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Un nou retailer începe colectarea ambalajelor cu garanție, acum însă de acasă. Vine cu plată dublată, la 1 leu pentru fiecare ambalaj returnat CITEȘTE ȘI Un nou retailer începe colectarea ambalajelor cu garanție, acum însă de acasă. Vine cu plată dublată, la 1 leu pentru fiecare ambalaj returnat

Dar este încă prea devreme pentru a putea spune că redresarea este completă. Prețurile ar putea fluctua în următoarele trimestre și noi scăderi sunt posibile, ținând cont de slăbiciunea economiei și de riscurile geopolitice, a precizat Asociația bancară. Instituția se așteaptă la o îmbunătățire graduală a pieței, după reducerea dobânzilor de către BCE, dar avertizează asupra perspectivelor imobiliare, pe fondul slăbiciunii economiei.

Timp de un deceniu, dobânzile scăzute au alimentat un boom imobiliar în cea mai mare piață de investiții imobiliare din Europa. Dar majorarea dobânzilor și creșterea costurilor cu materialele de construcții au dus la cea mai mare criză imobiliară din ultimele decenii, iar o serie de dezvoltatori au intrat în insolvență.

'O evaluare fiabilă a viitoarelor evoluții ale prețurilor este afectată de gradul sporit de incertitudine', a apreciat directorul VDP, Jens Tolckmitt.

Germania a fost cea mai afectată țară europeană de pe urma turbulențelor de pe piața imobiliară, care s-au resimțit de asemenea în China și Statele Unite, iar Deutsche Bank, cel mai mare creditor din Germania, avertiza recent că sectorul imobiliar rămâne sub presiune. 

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
imobiliare