Nordis Group confirmă extinderea proiectelor de pe litoralul românesc prin achiziționarea unor noi terenuri. Cea mai mare dezvoltare hotelieră și rezidențială din România, cu investiții finale de peste 200 milioane euro

Nordis Group confirmă extinderea proiectelor de pe litoralul românesc prin achiziționarea unor noi terenuri. Cea mai mare dezvoltare hotelieră și rezidențială din România, cu investiții finale de peste 200 milioane euro

Emanuel Postoaca, fondator Nordis Group

scris 8 apr 2021

Nordis Group, companie imobiliară specializată în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux, confirmă extinderea proiectelor de pe litoralul românesc prin achiziționarea unor noi terenuri, de peste 23.000 de metri pătrați în continuarea complexului Nordis Mamaia, indicând că, astfel, acesta devine cea mai mare dezvoltare hotelieră și rezidențială din România, cu investiții finale de peste 200 de milioane de euro.

Profit.ro a anunțat anterior că omul de afaceri Emanuel Poștoacă (43 de ani), fondatorul grupului imobiliar Nordis, se pregătește să înceapă anul acesta construcția unui nou ansamblu rezidențial exclusivist, cu circa 1.000 de apartamente cu servicii hoteliere, în Mamaia, în urma unei investiții cuprinse între 90 și 100 de milioane de euro. Proiectul va fi amplasat pe un teren cumpărat de la familia Tănăsoiu și învecinat cu ansamblul Nordis Mamaia, aflat în construcție.

Urmărește-ne și pe Google News

Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu, deveniți cunoscuți pe piața imobiliară după ce au încasat 100 de milioane de euro de la Immofinanz pentru centrul de afaceri S-Park din București, închiriau o parte din acest teren către Kaufland, care în fiecare vară, din 2018 încoace, deschidea aici un magazin estival amenajat într-un cort.

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

Terenul, cu o suprafață totală de circa 18.800 de metri pătrați, a fost acum achiziționat de Nordis Management, al cărei asociat principal este familia Poștoacă, și urmează să fie folosit pentru un nou ansamblu rezidențial. Proiectul vine în completarea Nordis Mamaia, gândit a fi cel mai mare hotel din România, cu 746 de camere, ce urmează să fie inaugurat la finalul acestui an, având în plus și două blocuri, cu 613 apartamente.

Construcția la această fază a proiectului, pe o suprafață nouă de aproape 20.000 de metri pătrați de teren, va începe spre sfârșitul acestui an, după lansarea hotelului Nordis Mamaia, cel mai mare din România, și va include un total de peste 1.400 de noi apartamente premium și peste 10.000 metri pătrați de spații comerciale., precizează astăzi Nordis.

Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania

Totodată, pe un alt teren recent achiziționat, cu o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați, va fi construită o parcare modernă cu 11 etaje, care va include peste 1.200 de locuri de parcare și servicii de valet parking. Printre facilitățile noii zone a ansamblului se numără plajă proprie, restaurante și cafenele, spațiu de promenadă, loc de joacă pentru copii, patinoar, târg de Crăciun, spații care se alătură facilităților existente din prima etapă a proiectului și anume SPA, piscine, cinematograf, săli de conferință, restaurante și cafenele, galerie comercială, plajă de peste 20.000 de metri pătrați.

Întreg ansamblul Nordis Mamaia 5***** va cuprinde peste 3.000 de camere de hotel și apartamente, dar și peste 20.000 de metri pătrați de spații de retail. Astfel, în urma unei investiții de peste 200 de milioane de euro, va deveni cea mai mare dezvoltare imobiliară de pe litoralul românesc și una dintre cele mai mari investiții din România.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

„Ne-am propus să aducem în România produse imobiliare excepționale, care depășesc cele mai înalte standarde de calitate. Cererea pentru prima etapă a proiectului a depășit așteptările noastre cele mai optimiste, clienții noștri au apreciat atenția deosebită la detalii, arhitectură, designul interior și, mai ales, materialele de calitate pe care le folosim și deși ne-am confruntat cu diverse piedici în această perioadă incertă, suntem astăzi foarte aproape de deschiderea unui ansamblu exclusivist de excepție pe litoralul românesc. De aceea, am cumpărat noile suprafețe de teren, astfel încât prin extinderea Nordis Mamaia să venim în întâmpinarea clienților noștri cu apartamente de lux, care propun un stil de viață premium, cu toate facilitățile și serviciile unui hotel de 5 stele. Facem acest lucru pentru că românii își doresc locuințe la un standard înalt cu facilități excelente. La fel de important este faptul că Nordis Group oferă o nouă șansă turismului românesc, punând România pe harta destinațiilor de lux, lucru de care suntem siguri că românii se simt mândri”, a declarat Emanuel Poștoacă, Fondator Nordis Group. 

Întreg complexul va fi deschis 12 luni pe an și va include și o galerie comercială premium cu boutique-uri ale unor branduri de lux, cazino, o clinică de servicii medicale și de kinetoterapie, un muzeu de artă contemporană, astfel încât locuirea aici să ofere toate facilitățile unui stil de viață la superlativ, dar și o grandioasă sală de evenimente pentru concerte sau evenimente sportive. 

Nordis Mamaia 5*****, complex mixt cu hotel și ansamblu rezidențial de lux, va finaliza anul acesta prima etapă.

Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei

În prezent, prima etapă a ansamblului rezidențial și hotelier Nordis Mamaia 5***** are un grad de ocupare de peste 80%. Construcția cuprinde 747 camere și apartamente de hotel și 613 apartamente rezidențiale și dispune de cel mai mare SPA de pe litoralul românesc, cu o suprafață de peste 3.200 metri pătrați.

Prin intermediul acestui proiect, dezvoltatorul a adus un concept nou pe piața din România: investiția într-o cameră de hotel care generează bani pentru proprietar și care se va bucura și de o vacanță, timp de o săptămână, în fiecare an, inclusă în pachetul oferit de Nordis.

Investitorii pot achiziționa camere de hotel, care sunt ulterior închiriate de către dezvoltator. Astfel, fiecare proprietar va primi lunar o chirie fixă fără să mai aibă în grijă sarcinile conexe, cum ar fi întreținerea spațiului achiziționat, închirierea către turiști sau perioadele fără flux de clienți. Investitorii care aleg să profite de acest concept inovator pentru piața din România beneficiază de un randament garantat de 7%, camerele urmând să fie subînchiriate în regim hotelier turiștilor. Investiția în prima etapă a ansamblului Nordis Mamaia 5***** s-a ridicat la aproximativ 90 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
emanuel postoaca
nordis
mamaia
tanasoiu