Început în forță pentru tranzacțiile cu spații de birouri. Piața poate depăși în acest an 560.000 de metri pătrați

Început în forță pentru tranzacțiile cu spații de birouri. Piața poate depăși în acest an 560.000 de metri pătrați
scris 8 apr 2019

La nivel național, în primul trimestru, au fost închiriați aproximativ 124.500 metri pătrați de spații de birouri, cu aproape 41% mai mult comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

Tranzacțiile realizate în primul trimestru al acestui an reprezintă aproximativ 31% din volumul total tranzacționat anul trecut, de aproximativ 400.000 metri pătrați. Dacă se va menține ritmul actual, piața tranzacțiilor cu spații de birouri ar putea ajunge până la sfărșitul anului curent la peste 560.000 de metri pătrați.

Urmărește-ne și pe Google News

Cei mai mulți dintre chiriașii din primul trimestru au provenit din IT, sectorul financiar și cel de servicii profesionale.

EXCLUSIV Guvernul va negocia autostrada Ploiești - Brașov cu constructorul celui mai mare pod din lume CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul va negocia autostrada Ploiești - Brașov cu constructorul celui mai mare pod din lume

Bucureștiul a atras în primul trimestru din 2019 de departe cel mai mare volum de tranzacții, respectiv peste 107.000 metri pătrați (peste 86% din totalul la nivel național), fiind urmat la mare distanță de Timișoara cu puțin peste 6.000 metri pătrați (aproape 5%). Tranzacții importante au fost realizate și în Craiova, Cluj-Napoca și Iași.

Cele mai multe tranzacții în București au fost încheiate în CBD (13), Floreasca – Barbu Văcărescu (12), Centru-Vest (8) și Centru-Sud (8). După volumul tranzacționat, tot CBD se află pe prima poziție, cu 32.000 mp tranzacționați (24% din total), zonă care este urmată de Vest, cu 18.000 metri pătrați (14% din total), de Centru-Vest, cu 13.300 metri pătrați (11%). Floreasca a atras doar 6,7% din totalul cererii.

Dezvoltatorii au livrat în primul trimestru trei proiecte noi în București, cu o suprafață totală de 90.000 metri pătrați: Renault Bucharest Connected ,The Bridge 3 și The Mark.

Până la finalul anului, suprafața de proiecte noi în București este estimată la circa 200.000 metri pătrați.

Principlele proiecte din București care au 2019 ca termen de livrare:

Proiect

Dezvoltator

Locatie

Suprafata

Business Garden Bucharest

Vastint

Centru -  Vest

41.000

Expo Business Park

Portland

Nord - Expozitiei

38.000

Oregon Parc C

Portland

Floreasca BV

24.500

The Light

River Developments

Centru -  Vest

21.000

The Bridge (ph. 2)

Forte Partners

Centru -  Vest

20.191

Equilibrium (ph.1)

Skanska

Floreasca BV

20.600

Timpuri Noi Square 3

Vastint

Centru - Sud

20,000

Compania JLL a înregistrat în primul trimestru din 2019 cea mai mare cotă de piață pe segmentul de închirieri de spații de birouri la nivel național, de 26,7% din total, tranzacționând 33.500 metri pătrați.

viewscnt
Afla mai multe despre
spatii de birouri
jll