Impact Developer & Contractor încheie cu succes plasamentul privat de acțiuni pentru SPV-ul Star Residence Invest, operațiune anunțată de Profit.ro

Impact Developer & Contractor încheie cu succes plasamentul privat de acțiuni pentru SPV-ul Star Residence Invest, operațiune anunțată de Profit.ro

Foto dreamstime.com

scris 22 dec 2020

Impact Developer & Contractor, singurul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori București, anunță încheierea cu succes și în mod anticipat a plasamentului privat de obligațiuni corporative, oferite pentru Star Residence Invest.

Obligațiunile emise în cadrul plasamentului privat derulat în perioada 11 – 21 decembrie (simbol IMP26E) sunt denominate în euro, au scadența la 6 ani și o rată anuală fixă a cuponului stabilită de emitent de 6.4% plătibilă semestrial. Valoarea subscrierilor efectuate în cadrul plasamentului a fost de 6.581.500 euro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Prințul Paul, condamnat definitiv în dosarul Ferma Băneasa și dat în urmărire de Poliție, a lăsat în urmă o vilă monument istoric CITEȘTE ȘI FOTO Prințul Paul, condamnat definitiv în dosarul Ferma Băneasa și dat în urmărire de Poliție, a lăsat în urmă o vilă monument istoric

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 500 euro. Subscrierea minimă în plasament a fost de 50 de obligațiuni, echivalentul a 25.000 euro. Obligațiunile urmează să fie listate pe sistemul multilateral de tranzacționare operat de Bursa de Valori București.

Impact Developer & Contractor a oferit  spre vânzare 48 de milioane de acțiuni ale societății Star Residence Invest, la prețul unitar de 0.218 lei. Dezvoltată de Impact Developer & Contractor, aceasta este prima societate de tip REIT (Real Estate Investment Trust) care va fi listată la Bursa de Valori București. Operațiunea a fost anunțată în excusivitate, luna trecută, de Profit.ro.

Compania Star Residence Invest are în prezent un patrimoniu format din 14 apartamente și 26 de parcări, acestea fiind în exploatare în baza unor contracte de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, care asigură un randament brut de 11% / an.

Star Residence Invest este un SPV (Special Purpose Vehicle) dezvoltat de Impact Contractor & Developer, ce funcționează pe baza unor strategii și principii similare cu ale REIT-urilor din străinătate și are drept scop strângerea de capital în vederea achiziționării de imobile rezidențiale, pretabile închirierii, îndeosebi în principalele centre universitare ale României, precum București, Iași, Cluj, Timișoara sau Constanța.

Impact Developer & Contractor, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 58,84% și care îl mai are ca acționar relevant pe Adrian Andrici cu 15,98% din titluri, este listată la cota Bursei de Valori București, iar prețul de închidere al sesiunii de ieri, de 1,4000 lei/acțiune, conferă acestei societăți o capitalizare de piață de 371,00 milioane lei (76,16 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
impact developer & contractor
star residence invest