Iași și Timișoara au atras mai mult de două treimi din tranzacțiile de închiriere de birouri din afara Bucureștiului

Iași și Timișoara au atras mai mult de două treimi din tranzacțiile de închiriere de birouri din afara Bucureștiului

Sursa foto: Profit.ro / Laszlo Raduly

scris 18 nov 2015

Companiile au închiriat, în primele nouă luni ale acestui an, în marile orașe din țară, cu excepția Bucureștiului, birouri cu o suprafață totală de 37.417 metri pătrați, cu 46% mai mult decât în aceeași perioadă din 2014. Suprafața tranzacționată în acest an este aproape egală cu totalul din 2014, de 37.377 metri pătrați.

În topul marilor piețe de birouri, cu excepția Capitalei, pe primul loc, în primele trei trimestre din acest an, se află orașul Iași, cu un total de 14.603 mp, pe locul doi este Timișoara, cu 11.658 mp, și pe locul trei se află Cluj-Napoca, cu 4.200 mp.

Urmărește-ne și pe Google News

Ordinea clasamentului se schimbă periodic în top trei, fiind strâns legată de livrările de spații noi în marile orașe din anul respectiv. Anul trecut, în aceeași perioadă (primele trei trimestre), pe primul loc se afla orașul Cluj-Napoca, unde fusese tranzacționată o suprafață totală de birouri de 14.990 mp, în timp ce în orașul Iași erau încheiate tranzacții de doar 4.100 mp.

„După dezvoltarea accelerată din ultimii ani a pieței de birouri din București, estimăm că va urma, în următorii 3-4 ani, o dezvoltare accelerată a principalelor 3 centre universitare din țară: Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, deoarece cererea de forța de muncă cu studii superioare este în crestere, iar piața muncii din București a devenit destul de competitivă astfel încât firmele de IT&C, BPO, Share Services și firmele care dezvoltă centre de cercetare-dezvoltare să caute soluții pentru a susține rezultatele bune obținute până acum pe în Romania și apetitul de creștere a prezenței în țara noastră”, a declarat, într-un comunicat, Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting l CORFAC International.

TOP tranzactii birouri în țară, 9 luni 2015

oras

(mp)

Iași

14.603

Timișoara

11.658

Cluj Napoca

4.200

Brașov

3.800

Oradea

1.756

Bacău

1.400

Total

37.417

 

Printre companiile care au închiriat birouri în afara Bucureștiului în acest an, în clădiri de clasă A, se numără Xerox (în Iași), Accenture Services (în Iași, dar și în Timișoara), Hella (în Timișoara), Amazon (în Iași), Bitdefender (Iași), Unicredit (Iași) și Ness (Timișoara). Printre clădirile de birouri care au atras atenția chiriașilor au fost Palas și Unites Business Center 3 din Iași, City Business Center și UBC Open Ville din Timișoara, The Office din Cluj-Napoca.

Numărul studenților dintr-un oraș, un indicator important pentru piața birourilor în următorii ani

Goana după forța de muncă cu studii superioare, dar la nivel de entry level, adică de pe băncile facultății, a dus la o luptă din ce în ce mai acerbă pentru racolarea de studenți, între marile companii de outsourcing, BPO și IT&C, centre de cercetare-dezvoltare etc. De aceea nu este de mirare că primele trei orașe aflate în top 3, ca număr de studenți, respectiv Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, sunt aceleași cu cele din Top 3 tranzacții de birouri în țară.

"Pe viitor, credem că dezvoltatorii care vor dori să investească în piața de birouri din afara Bucureștiului vor putea folosi numărul de studenți din fiecare oraș în parte,  ca pe un indicator important în prioritizarea locațiilor alese pentru investiții”, apreciază Petrescu.

Suprafața de birouri închiriată în afara Bucureștiului este însă cu mult mai redusă decât cea din Capitală, unde au fost tranzacționate circa 300.000 metri pătrați pe an.

viewscnt
Afla mai multe despre
esop
birouri
companii