Guvernul a luat în discuție, joi, un portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în viitorul cadru financiar multianual (2021-2027) al Uniunii Europene și care, conform anunțului ministrului Transportului, însumează investiții minime de circa 12 miliarde de euro, din fonduri europene și finanțări internaționale.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a arătat că proiectele au fost discutate în principiu cu comsiarii europeni pentru dezvoltare și transporturi, iar portofoliul este pregătit pentru perioada respectivă deoarace elaborarea documentațiilor tehnico- economice de calitate, în vederea aprobării finanțărilor, constituie un proces îndelungat.
Finanțarea acestor proiecte ar fi asigurată și din partea BERD, urmând a se purta discuții și cu BEI, a mai spus Stroe, iar demararea licitațiilor ar urma să înceapă din 2019, pentru ca la începutul noului exercițiu financiar proiectele să intre în lucru.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Portofoliul anunțat de ministrul Transportorilor cuprinde:
Autostrada Brașov - Pașcani - Iași - Ungheni, cu o lungime de 336,5 km și cost aproximativ de 3,08 miliarde euro
Drumul rapid Transregio cu 4 benzi Brașov - Tg. Mureș, cu o lungime de 161 km și cost aproximativ de 100,2 milioane euro
Autostrada Brașov - Făgăraș - Sibiu, cu distanță de 120 km și cost estimat la 816,8 milioane euro
Drum expres cu 4 benzi Buzău - Focșani - Brăila - Tulcea - Constanța, cu lungime de 371 km și cost estimat la1,8 miliarde euro
Drum expres București - Craiova - Drobeta-Turnu-Severin - Caransebeș - Lugoj, cu lungime de 397 km și cost estimat la 2,5 miliarde euro.
CITEȘTE ȘI CNAIR: Tarifele în euro pentru utilizarea podului peste Dunăre nu se modifică în 2018Portofoliul include și următoarele proiecte în sectorul feroviar:
Reabilitarea căii ferate Coșlariu - Cluj-Napoca - Ilva Mică - Suceava - Pașcani, cu o lungime de 488 km și cost aproximativ de 1,95 miliarde euro
Reabilitarea căii ferate București - Craiova, cu lungime de 142 km și cost aproximativ de 227 milioane de euro
Reabilitarea căii ferate București - Iași, cu lungime de 462 km și cost estimat de 1,6 miliarde euro.