Furnizorul de echipamente auto Faurecia investește 12 milioane euro la Râmnicu Vâlcea în cea mai modernă fabrică a grupului

Furnizorul de echipamente auto Faurecia investește 12 milioane euro la Râmnicu Vâlcea în cea mai modernă fabrică a grupului
scris 20 sep 2016

Compania Faurecia, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, a inaugurat, marți, la Râmnicu Vâlcea, cea mai modernă fabrică de tapițerii auto a grupului, în urma unei investiții de 12 milioane de euro.

„Am decis să investim 12 milioane de euro la Râmnicu Vâlcea în cea mai modernă fabrică a grupului. Investiția a generat peste 700 de noi locuri de muncă. Pentru perioada următoare, obiectivele noastre sunt creșterea capacității de producție, pentru a livra 280.000 de tapițerii în acest an, și recrutarea a 600 noi angajați până în 2017” a declarat Hagen Wiesner, Executive Vice President, Faurecia Automotive Seating.

Urmărește-ne și pe Google News

Având o suprafață totală de 12.000 metri pătrați, fabrica dispune de o zonă de producție ergonomică, echipată cu sisteme moderne de ventilație și de o cantină ce poate deservi un număr de 2.000 de angajați.

Cei 1.200 de angajați produc tapițerii textile și de piele pentru unii dintre cei mai importanți producători mondiali din industria auto, precum Peugeot, Renault și branduri Volkswagen. Materialele din care sunt realizate cele peste 500 de tipuri de tapițerii sunt achiziționate în proporție de 75% de la furnizori locali.

Compania Avi Compact se îndreaptă spre afaceri de 6 milioane de euro în acest an CITEȘTE ȘI Compania Avi Compact se îndreaptă spre afaceri de 6 milioane de euro în acest an

În acest an, 280.000 de mașini vor fi echipate cu tapițerii produse la Râmnicu Vâlcea.

Noua fabrică Faurecia de la Râmnicu Vâlcea se alătură proiectelor de succes ale companiei de la Tălmaciu (scaune auto), Craiova (tehnologii de control a emisiilor), Pitești (sisteme de interior). În toate cele 4 fabrici ale grupului din România lucrează peste 3.000 de angajați, care au generat anul trecut vânzări totale de 203 milioane de euro și 119 milioane de euro în prima jumătate a acestui an.

Faurecia este unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, ocupând poziția de lideri globali în trei arii de activitate: scaune automotive, tehnologii de control a emisiilor și sisteme de interior. În 2015, grupul a înregistrat vânzări totale de 20,7 miliarde de euro și un număr de 103.000 angajați în 34 de țări, la 330 de fabrici și 30 de centre de cercetare și dezvoltare.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
faurecia
echipamente auto
fabrica
investitie