FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii
scris 8 nov 2017

Peste jumătate din datoriile totale de 92,83 milioane lei ale furnizorului de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră Prospecțiuni SA, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender și aflat de circa 1 an și jumătate în insolvență, vor fi achitate din vânzarea unor active imobiliare ale companiei ce nu mai sunt necesare activității de bază, printre care actualul sediu administrativ din București, din strada Caransebeș nr. 1, active a căror valoare totală a fost estimată la 49,81 milioane lei (peste 11 milioane euro), potrivit planului de reorganizare elaborat de administratorul judiciar Euro Insol și aprobat acum de instanță.

Operațiunea a fost anunțată de Profit.ro din vară ca fiind pregătită.

Urmărește-ne și pe Google News

Durata planului de reorganizare va fi de 3 ani și prevede recuperarea în proporție de 100% a tuturor categoriilor de creanțe.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Principalul activ imobiliar al Prospecțiuni SA scos la vânzare pentru plata datoriilor este sediul administrativ al companiei din strada Caransebeș nr. 1 din București, constând în teren de 8.940 metri pătrați plus patru clădiri. Activul a fost evaluat la 6,54 milioane euro și este ipotecat în favoarea EximBank. Prospecțiuni SA își va reloca sediul administrativ pe proprietatea pe care o deține la adresa din strada Coralilor nr. 20.

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

Prospecțiuni SA va mai scoate la vânzare un teren în suprafață de 13.736 metri pătrați din strada Coralilor nr. 31, evaluat la 3,68 milioane euro și ipotecat în favoarea Libra Bank.

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

Compania controlată de Ovidiu Tender, prin Tender SA, va mai vinde o casă de protocol în Sinaia, situată pe strada Furnica și închiriată în prezent unui hotel, plus terenul aferent acesteia, de 1.288 metri pătrați. Proprietatea a fost evaluată la 446.000 euro și este de asemenea ipotecată pe numele Libra Bank.

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

Prospecțiuni SA deține o casă de protocol și la Mogoșoaia, pe care de asemenea vrea să o vândă. Casa dispune de un teren de 1.200 metri pătrați, a fost evaluată la 190.000 euro și este ipotecată tot către Libra Bank.

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender vinde sediul, casele de protocol din Sinaia și Mogoșoaia și alte imobile pentru a-și plăti creditorii
Casele de brokeraj mici din acționariatul BVB cer anularea deciziei privind noua schemă de tarifare: \ CITEȘTE ȘI Casele de brokeraj mici din acționariatul BVB cer anularea deciziei privind noua schemă de tarifare: "Omorâți tot retailul!"

Între activele imobiliare pe care Prospecțiuni SA le va scoate la vânzare se mai află un apartament de 68 metri pătrați, plus două terenuri intravilane de 6.208 mp situate în Leordeni, Argeș, evaluate la 74.000 euro. Tot în Argeș, dar în localitatea Budișteni, compania deține un teren intravilan de peste 34.000 mp, cu valoare estimată la 88.000 euro.

"Pe parcursul derulării planului de reorganizare se pot valorifica și alte active din patrimoniul Prospecțiuni SA, care nu vor mai fi necesare activității curente a debitoarei, cu aprobarea prealabilă a adunării creditorilor", se menționează în documentul citat.

AstraZeneca, prezentă și în România, apelează la inteligența artificială pentru a găsi noi tratamente la Parkinson și alte boli neurologice CITEȘTE ȘI AstraZeneca, prezentă și în România, apelează la inteligența artificială pentru a găsi noi tratamente la Parkinson și alte boli neurologice

După cum Profit.ro a relatat în premieră, în primăvară, Prospecțiuni SA a vândut cu 5,6 milioane euro un teren de peste 2 hectare situat în cartierul Chitila din sectorul 1 al Capitalei firmei imobiliare Akcent Development SRL, deținută în proporție de 100% de către Alin Niculae, patronul Oscar Downstream, cel mai mare distribuitor independent de carburanți din România. Pe terenul respectiv, situat pe strada Navigației nr. 2A, funcționa o bază de reparații de echipamente a Prospecțiuni SA, activitatea de acolo fiind relocată de către companie.

Compania a obținut din această vânzare un profit de peste 5 milioane lei, ceea ce a făcut ca Prospecțiuni SA să termine pe plus luna aprilie 2017, cu un rezultat pozitiv de 4,3 milioane lei, care a compensat aproape integral pierderile consemnate în primul trimestru al anului.

Terenul era grevat de o ipotecă instituită în favoarea BCR, cu o expunere de circa 93.000 euro, datoria fiind achitată către bancă imediat după vânzarea activului. "Imediat după încasarea prețului, au fost achitate cu prioritate toate obligațiile curente către buget, pentru a se asigura eligibilitatea Prospecțiuni SA pentru participarea la licitații, în perioada imediat următoare fiind o serie de licitații foarte importante, care cresc semnificativ șansele de reușită ale planului de reorganizare care urmează sa fie depus", se preciza într-un document al Euro Insol.

Prima evaluare sistematică a brandurilor românești TOP 50: Dacia este pe primul loc, eMag pe 2, iar Dedeman pe 3. Alte mari nume de companii vin din urmă CITEȘTE ȘI Prima evaluare sistematică a brandurilor românești TOP 50: Dacia este pe primul loc, eMag pe 2, iar Dedeman pe 3. Alte mari nume de companii vin din urmă

Potrivit administratorului judiciar al companiei, principala premisă a reușitei reorganizării Prospecțiuni SA este reluarea investițiilor principalelor companii petroliere din România, pe fondul stabilizării cotațiilor mondiale la țiței.

"Începând cu trimestrul al doilea din 2017, o parte din companiile petroliere și-au reconsiderat programele de investiții pentru perioada imediat următoare - semestrul II 2017, 2018, 2019 - luând în considerație stabilizarea prețului petrolului în ultimele 8 luni la valoarea de 52 dolari/baril. Astfel, în ultimile luni, după obținerea prelungirii acordurilor de concesiune din partea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), OMV Petrom și Romgaz au organizat deja licitații pentru lucrări de achiziții de date seismice, investigare și perforare în gaura de sondă. (...) În ceea ce privește organizarea rundei a XI-a de licitație (de către ANRM, pentru concesionarea de noi perimetre de hidrocarburi – n.r.), cel mai optimist termen ar putea fi primăvara lui 2018, dacă se va adopta noul nivel al redevențelor pentru resursele minerale. Aceasta duce la o întârziere cu încă un an a programelor de investiții în cercetare al companiilor petroliere care operează în România. Încurajator este faptul că, în acest an, s-au clarificat o parte din incertitudinile în ceea ce privește unii deținători și operatori ai perimetrelor de explorare și exploatare petrolieră", se afirmă în planul de reorganizare al Prospecțiuni SA.

În document se arată că, pentru a putea profita de noile oportunități de contracte cu companiile petroliere, Prospecțiuni SA își propune să facă investiții de peste 5 milioane dolari pe perioada de 3 ani a planului de reorganizare, cea mai importantă achiziție planificată fiind cea a unui sistem nou de obținere de date geofizice marca Sercel 508, în valoare estimată de 4 milioane dolari. Alte investiții vizează upgradarea stațiilor seismice existente.

Actorul Mugur Mihăescu, interpretul personajului Garcea, numit consilier personal al primarului Firea pentru Centrul Vechi din București CITEȘTE ȘI Actorul Mugur Mihăescu, interpretul personajului Garcea, numit consilier personal al primarului Firea pentru Centrul Vechi din București

Prospecțiuni SA, intrată în insolvență în aprilie 2016, a terminat anul trecut cu o pierdere netă de 39,7 milioane lei, cu 14% mai mare față de 2015, și cu venituri totale de 30,7 milioane lei, cu peste 85% mai mici comparativ cu anul anterior.

Potrivit administratorului judiciar Euro Insol, compania a fost obligată să ceară intrarea în insolvență atât din cauza amânării de proiecte de către clienții din industria petrolieră, după prăbușirea prețurilor la țiței și gaze, cât și ca urmare a sechestrului instituit de ANAF asupra activelor imobiliare ale companiei în dosarul Carom, sechestru care a dus ulterior la refuzul băncii de stat Eximbank de a prelungi o linie de credit de 13 milioane lei acordată Prospecțiuni SA.

Ovidiu Tender, care controlează furnizorul de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră Prospecțiuni prin firma Tender SA, cu 55,7% din acțiuni, a fost condamnat pe 8 iunie 2015 la 12 ani și șapte luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani în dosarul Carom și își ispășește pedeapsa la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.

viewscnt
Afla mai multe despre
prospectiuni sa
ovidiu tender
vila sinaia
vila mogosoaia
insolventa
euro insol
pretul petrolului
prospectiuni seismice
omv petrom
romgaz