FOTO Iulius a inaugurat cea mai mare clădire de birouri din România. Investiție de peste 120 milioane de euro

FOTO Iulius a inaugurat cea mai mare clădire de birouri din România. Investiție de peste 120 milioane de euro
scris 25 apr 2023

Compania Iulius a inaugurat, la Iași, cea mai mare clădire de birouri din țară, unde vor lucra 5.000 de oameni, investiția ridicându-se la peste 120 milioane de euro.

La eveniment au participat premierul Nicolae Ciucă, mai mulți miniștri, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, precum și oficialități locale.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Modificări de substanță la legislația creditării. PFA, pe lista dezvoltatorilor imobiliari. Reguli noi pentru cesiunea de creanțe, comisioane fixate și diminuarea soldului CITEȘTE ȘI DECIZIE Modificări de substanță la legislația creditării. PFA, pe lista dezvoltatorilor imobiliari. Reguli noi pentru cesiunea de creanțe, comisioane fixate și diminuarea soldului

Președintele Companiei Iulius, Iulian Dascălu, a declarat că investiția a fost demarată în anul 2020, pe o piață office în expectativă, din cauza pandemiei.

FOTO Iulius a inaugurat cea mai mare clădire de birouri din România. Investiție de peste 120 milioane de euro

”Acum, ne primim partenerii în noua clădire. Sunt 13 companii de renume mondial, cu birouri dedicate pentru peste 5.000 de talente locale din industria creativă și automotive. Este un proiect care a adus la Iași primele sedii din regiune ale unor companii puternice”, a afirmat Iulian Dascălu.

FOTO Primăria Sectorului 3 lansează un nou demers pentru a transforma fosta Hala Malaxa în centru comercial CITEȘTE ȘI FOTO Primăria Sectorului 3 lansează un nou demers pentru a transforma fosta Hala Malaxa în centru comercial

Palas Campus este situat în vecinătatea ansamblului Palas Iași, o investiție de 320 de milioane de euro.

FOTO Iulius a inaugurat cea mai mare clădire de birouri din România. Investiție de peste 120 milioane de euro

În Palas Campus activează compania Amazon, cu 2.000 de angajați, ca și alte firme, printre care AMD, Microsoft, Hella și Cognizant Softvision.

FOTO Surpriză - După decenii, Ministerul Transporturilor își mută angajați de la Gara de Nord. A ales o clădire de birouri CITEȘTE ȘI FOTO Surpriză - După decenii, Ministerul Transporturilor își mută angajați de la Gara de Nord. A ales o clădire de birouri

Palas Campus este compus din șase corpuri cu înălțimea maximă de șase etaje, conectate la parter și la primele trei etaje, cu o suprafață închiriabilă de 60.000 mp.

FOTO Iulius a inaugurat cea mai mare clădire de birouri din România. Investiție de peste 120 milioane de euro

Campusul include restaurante, cafenele, un supermarket, o sală de fitness, un centru medical și o zonă de servicii.

EXCLUSIV Portland Trust, susținut de un gigant de pe Wall Street, intră pe piața centrelor de date și pregătește „cea mai importantă locație fizică dedicată unor astfel de servicii“ din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Portland Trust, susținut de un gigant de pe Wall Street, intră pe piața centrelor de date și pregătește „cea mai importantă locație fizică dedicată unor astfel de servicii“ din România

În 2021, clădirea a beneficiat de primul credit verde acordat unei companii românești de către International Finance Corporation, membră a Grupului Băncii Mondiale, în valoare de 72 milioane de euro.

La etajul patru sunt amenajate terase verzi. Clădirea are o parcare subterană cu 625 de locuri.

FOTO Iulius a inaugurat cea mai mare clădire de birouri din România. Investiție de peste 120 milioane de euro
viewscnt
Afla mai multe despre
palas campus iași
birouri