EXCLUSIV Najib Mikati, prim-ministrul Libanului și cel mai bogat libanez, lansează primele sale investiții imobiliare din România

EXCLUSIV Najib Mikati, prim-ministrul Libanului și cel mai bogat libanez, lansează primele sale investiții imobiliare din România

Proiectul Olympian Parks din Otopeni

scris 13 apr 2023

M1 Real Estate, divizia imobiliară a grupului M1, fondat de frații Taha și Najib Mikati, cei mai bogați libanezi, lucrează, în paralel, la dezvoltarea a trei parcuri logistice în Jucu, Otopeni și Constanța, investiții de circa 80 de milioane de euro realizate în parteneriat cu grecii de la Helios Phoenix, cu bani din vânzarea Olympian Parks, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Acestea sunt primele proiecte imobiliare ale libanezilor în România, care analizează și alte posibile scenarii de investiții.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Helios Phoenix a avut în 2007 un parteneriat cu GE Real Estate, divizia imobiliară a gigantului american General Electric, prin care intenționa să construiască o rețea de 12 parcuri logistice, sub denumirea de Olympian Parks, în dezvoltarea cărora trebuiau investiți 175 de milioane de euro. Criza financiară a redus numărul la cinci parcuri, pentru care erau deja asigurate terenuri, iar dintre acestea au fost construite speculativ trei, la Brașov, Timișoara și București. În 2013, GE Real Estate s-a retras din România, iar, în 2019, Helios Phoenix a realizat un parteneriat similar cu M1 Group.

EXCLUSIV FOTO Fiica cea mare a lui George Becali a lansat prima investiție imobiliară majoră, în zona corporațiilor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Fiica cea mare a lui George Becali a lansat prima investiție imobiliară majoră, în zona corporațiilor

În 2021, Helios Phoenix a vândut dezvoltatorului imobiliar CTP cele trei proprietăți generatoare de venituri din portofoliul său, adică Olympian Parks din Brașov, Timișoara și București, pentru circa 80-85 milioane de euro, cea mai mare tranzacție din sectorul logistic românesc din acel an. Proprietățile cumulau o suprafață de 153.000 de metri pătrați, la care s-a adăugat teren pentru extinderi viitoare.

Acum, cu banii din această tranzacție, Helios Phoenix și M1 Real Estate, reuniți tot sub brandul Olympian Parks, au început să dezvolte alte trei centre logistice, care vor fi închiriate și păstrate în portofoliul joint-venture-ului.

EXCLUSIV Fondul ungar de investiții Adventum, unul dintre cei mai activi jucători de pe piața imobiliară românească, ia în considerare extinderea pe retail în România. Primul interviu acordat presei din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul ungar de investiții Adventum, unul dintre cei mai activi jucători de pe piața imobiliară românească, ia în considerare extinderea pe retail în România. Primul interviu acordat presei din România

După vânzarea către CTP, Helios Phoenix a mai rămas cu trei terenuri importante în România: unul de 15 hectare în Otopeni, unul de 10 hectare în Agigea (Constanța) și altul de 7,5 hectare în Jucu (Cluj), toate parte a fostului parteneriat cu GE Real Estate. Aceste proprietăți au fost trecute pe noul joint-venture, pe care îl împart în mod egal Helios Phoenix și M1 Real Estate.

Între timp, lotul din Otopeni a fost extins cu încă 5 hectare și a mai fost cumpărat un teren în zona industrială Palas din Constanța.

„La Cluj am ridicat deja structura primei clădiri din proiect, dezvoltată speculativ (fără precontracte de închiriere, n.red), care va fi livrată în septembrie 2023. Această primă clădire are o suprafață de 15.000 de metri pătrați. Proiectul din Otopeni a fost început prin curățarea terenului și urmează demararea primei faze în luna mai.

Prima fază are 40.000 de metri pătrați și va fi realizată tot speculativ.  În funcție de succesul acesteia, se pregătesc fazele următoare, care vor cuprinde încă două clădiri de 15.000 de metri pătrați și 20.000 de metri pătrați, care ar putea fi urmate de altele cu 25.000 de metri pătrați“, a declarat, pentru Profit.ro, Loredana Oprișa, leasing and development manager al Olympian Parks.

În total, proiectul din Otopeni are posibilitatea de a livra 100.000 de metri pătrați, în urma unei investiții de circa 60 de milioane de euro, potrivit estimărilor Profit.ro. Proiectul este amplasat în spatele Academiei Naționale de Informații, de pe Centura Bucureștiului.

EXCLUSIV Ionuț Dumitrescu revine la investițiile în retail, alături de Omer Susli și Anca Damour CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ionuț Dumitrescu revine la investițiile în retail, alături de Omer Susli și Anca Damour

Oprișa mai spune că pe terenul de 4 hectare cumpărat în zona industrială Palas din municipiul Constanța este în proces de autorizare un proiect de tip „in-city logistics“, cu o suprafață de 17.000 de metri pătrați, a cărui construcție ar putea începe peste 4-5 luni.

Cât despre proiectul din Agigea, momentan este pus în așteptare până se va decide ce tip de dezvoltare este mai potrivit acolo.

Acestea sunt primele proiecte imobiliare în care este implicată compania M1 Real Estate în România, care analizează acum mai multe posibile scenarii pentru diversificarea investițiilor locale.

EXCLUSIV FOTO Planul familiei Stănculescu, proprietara Auto Cobălcescu, pentru un parc de retail lângă Dedeman Ghencea a fost aprobat. Poate cuprinde un Lidl CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Planul familiei Stănculescu, proprietara Auto Cobălcescu, pentru un parc de retail lângă Dedeman Ghencea a fost aprobat. Poate cuprinde un Lidl

Taha și Najib Mikati au creat M1 Group în 2007, imediat după ce au vândut compania de telefonie mobilă Investcom, una dintre cele mai mari companii din Orientul Mijlociu, într-o tranzacție de 5,5 miliarde de dolari. Afacerile lor sunt diversificate în telecomunicații, imobiliare, aviație, modă și retail, energie, industrie grea și FMCG.

Najib Mikati este acum prim-ministrul Libanului, poziție pe care a mai ocupat-o din 2011 în 2014 și, pentru o perioadă scurtă, în 2005. Averea sa este evaluată de revista americană Forbes la 2,8 miliarde de dolari, care îl poziționează pe primul loc în clasamentul celor mai bogați libanezi, urmat de fratele său mai mare Taha Mikati, cu o avere similară.

viewscnt
Afla mai multe despre
najib mikati
helios phoenix
m1 real estate