Astorium Construct Investment, companie controlată de omul de afaceri Ulaș Dilmaç, care dezvoltă mai multe proiecte rezidențiale în Sectorul 3 al Capitalei, la aproximativ zece minute de stația de metrou Nicolae Teclu, lucrează la conceptul unui nou ansamblu cu peste 300 de apartamente, au declarat pentru InvestinginProperty.ro reprezentanții companiei.
Totodată, compania se află în discuții avansate pentru achiziția unor terenuri destinate dezvoltării altor două proiecte rezidențiale, care vor însuma peste 1.000 de apartamente. Valoarea totală estimată a acestor investiții se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro.

Noul proiect, denumit Selenium, va fi dezvoltat pe strada Gura Caliței, în zona în care sunt concentrate majoritatea investițiilor Astorium din Sectorul 3. Ansamblul va fi construit pe un teren de 1,5 hectare și va include studiouri, precum și apartamente cu două, trei și patru camere.
Investiția estimată pentru dezvoltarea proiectului Selenium este de 35 de milioane de euro.
În paralel, compania pregătește o altă investiție, evaluată la 6–8 milioane de euro, într-un complex boutique cu aproximativ 40 de apartamente. Proiectul va avea regim de înălțime parter plus trei etaje, va fi amplasat în apropierea Astorium Residence, la circa opt minute de stația de metrou Nicolae Teclu, și urmează să fie finalizat în aproximativ 12 luni.

Pe lângă aceste dezvoltări, Astorium are în plan încă două proiecte rezidențiale în Sectorul 3. Unul dintre acestea va cuprinde peste 700 de apartamente, iar fiecare dintre cele două investiții este estimată la peste 30 de milioane de euro.
Compania deține deja o parte semnificativă din terenurile necesare, însă continuă negocierile pentru achiziția unor loturi suplimentare care să permită extinderea proiectelor.
Un material Investing in Property














