Doctorul Adrian Stroilescu, manager al fondului american de investiții Highlander, și Alexandru Mănăilă, absolvent al Harvard și fost consultant pe Wall Street, se pregătesc să înceapă construcția unui ansamblu rezidențial cu peste 300 de apartamente pe malul lacului Fundeni din București, primul lor proiect major după o colaborare de 7 ani în care au mai realizat o serie de blocuri în zone centrale ale capitalei, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Cei doi parteneri au cumpărat, în primăvara anului trecut, un teren de 10.000 de metri pătrați, amplasat pe malul lacului Fundeni din București, iar acum pregătesc construcția unui ansamblu rezidențial format din două corpuri a câte 10 etaje și un al treilea cu 17 etaje.
„Proiectul SunLake Residence va avea 308 apartamente și va fi realizat în două etape. Acum lucrăm la detaliile de execuție și vrem să începem cât mai curând posibil. Vom facem niște finisaje peste medie. O să dezvoltăm și infrastructura, conform autorizației. Cu proiectele mai mici pe care le-am făcut până acum am luat pulsul pieței și, deocamdată, nu ne gândim la un alt proiect, pentru că ne concentrăm pe cel pe care îl avem în lucru“, a declarat, pentru Profit.ro, Adrian Stroilescu. El deține 35% din firma care gestionează proiectul, conform termene.ro.
Stroilescu își asumă un rol de investitor pasiv în imobiliare, partenerul său, Alexandru Mănăilă, fiind cel care se concentrează pe acest sector. Împreună au mai dezvoltat blocuri cu sub 50 de apartamente în București.
Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, Adrian Stroilescu este managing director al fondului american de investiții Highlander, cu active de peste 2 miliarde de dolari în administrare, proprietarul centrelor de cardiologie Ares și al producătorului de alimente SanoVita din România. Are o experiență de peste 20 de ani în sănătate. A fost președinte și CEO al Labormed și a lucrat pentru Ranbaxy și Pfizer.
Alexandru Mănăilă este licențiat în economie la Harvard University. A fost consultant în management pentru bănci americane regionale și pentru fondurile de investiții de pe Wall Street. În 2008 a revenit în România.
Proiectul celor doi se învecinează cu un lot de 3,5 hectare cumpărat, recent, de la doi cetățeni chinezi de milionarii Spiru Mantu și Mihai Humă, proprietarii constructorului Arcada Company, și pe care se pot construi circa 1.400 de apartamente, conform calculelor Profit.ro.
În apropiere, Israel Land Development Company (ILDC), firmă controlată de fostul ofițer Mossad Yaakov Nimrodi, a scos la vânzare terenul pe care începuse să dezvolte ansamblul rezidențial Estic Park cu 1.500 de locuințe și din care a reușit să finalizeze în 13 ani două blocuri cu circa 250 de apartamente. Valoarea estimată a unei potențiale tranzacții este de circa 20 de milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.
În primul semestru din acest an au fost date în folosință 31.355 de locuințe la nivel național, cu 5,3% mai multe față de perioada similară a anului trecut. Doar în regiunea București-Ilfov au fost terminate aproape 8.700 de locuințe, în creștere cu circa 2% față de primul semestru din 2020, când a fost stabilit un record absolut de livrări al ultimilor 30 de ani, potrivit datelor colectate de Profit.ro de la Institutul Național de Statistică.
Numărul tranzacțiilor imobiliare din România a fost cu 42% mai mare în luna august, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, ajungând la peste 62.000 de contracte, după ce luna corespondentă din 2020 începea să își revină din șocul cauzat de criza sanitară. Evoluția marchează un an de creșteri lunare consecutive din august 2020 încoace, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Primul semestru al anului a cunoscut o evoluție pozitivă de peste 33%, comparativ cu perioada corespondentă din 2020. Explozia de tranzacții din ultimele luni a culminat în octombrie 2020 cu cel mai mare volum lunar de contracte încheiate în ultimii 3 ani.
Volumul de tranzacții din 2020 a fost cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. Astfel, volumul anual a reintrat pe creștere, după ce în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.