DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari

Un proiect imobiliar neterminat și abandonat din Afganistan al unuia dintre cei mai influenți oameni de afaceri străini din România postcomunistă, ale cărui legături cu statul român datau de dinainte de 1989, figurează în topul celor mai păguboase ″investiții″ americane din bani publici destinate ″reconstrucției″ țării, din perioda de 20 de ani care a debutat în 2002, imediat după invazia armatei Statelor Unite, și s-a finalizat cu retragerea forțată a americanilor din 2021. UPDATE Un român implicat direct în proiect a explicat pentru Profit.ro ce s-a întâmplat de fapt.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari

Sursă foto: https://www.sigar.mil/

VEZI MAI JOS RELATAREA PERSOANEI DIRECT IMPLICATE

Instituția Biroului Inspectoratului Special General pentru Reconstrucția Afganistanului (SIGAR), înființată prin lege a Congresului SUA, și-a publicat raportul final privind rezultatele și costurile procesului de reconstrucție.

Din 2002 și până la mijlocul anului 2021, Congresul Statelor Unite a alocat aproximativ 144,7 miliarde de dolari pentru reconstrucția Afganistanului - mult mai mult decât a cheltuit pentru Planul Marshall de după cel de-al Doilea Război Mondial, în termeni ajustați cu inflația. Misiunea promitea să aducă stabilitate și democrație în Afganistan, dar în cele din urmă nu a realizat niciunul dintre aceste obiective.

Prăbușirea uimitor de rapidă a guvernului afgan în august 2021 a scos la iveală o fragilitate ascunsă de ani de afirmații încrezătoare despre progres. Decalajul dintre ambiție și realitate a fost vast, deteriorarea condițiilor de la fața locului subminând continuu obiective care s-au dovedit a fi nerealiste″, scrie în introducere.

GRAFICE România continuă să exporte masiv energie în Republica Moldova. Grosul ajunge în Ucraina CITEȘTE ȘI GRAFICE România continuă să exporte masiv energie în Republica Moldova. Grosul ajunge în Ucraina

Potrivit sursei citate, mai mulți factori au contribuit la eșecul demersului SUA de a transforma o țară subdezvoltată, sfâșiată de război, într-o democrație stabilă și prosperă.

″De exemplu, deciziile timpurii ale SUA, care au persistat în timp, de a se alia cu persoane influente corupte și care încălcau drepturile omului au consolidat insurgența și au subminat misiunea, inclusiv obiectivele SUA de a aduce democrația și buna guvernare în Afganistan.

DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari

Eforturile de a îmbunătăți condițiile economice și sociale din Afganistan nu au reușit nici ele să aibă un impact de durată. Și, în ciuda a aproape 90 de miliarde de dolari în alocări bugetare americane pentru asistență în sectorul de securitate, forțele de securitate afgane s-au prăbușit rapid în cele din urmă, fără o prezență militară americană susținută.

Costurile au fost imense. Zeci de mii de oameni - inclusiv peste 2.450 de militari americani - au fost uciși. Mulți alții au fost răniți, printre care peste 20.700 de militari americani″, notează raportul SIGAR.

Ungaria trimite oameni de afaceri în Rusia pentru a pregăti perioada de după război CITEȘTE ȘI Ungaria trimite oameni de afaceri în Rusia pentru a pregăti perioada de după război

Acesta estimează pagubele înregistrate de bugetul de stat al SUA cu proiecte de reconstrucție din Afganistan la 23,2 miliarde dolari și prezintă 6 exemple ilustrative, cu un total al costurilor de aproape 14 miliarde dolari.

Printre exemple se numără ″85 de milioane de dolari pentru un hotel neterminat și neutilizat: În noiembrie 2016, SIGAR a raportat despre deficiențe grave în gestionarea și supravegherea împrumuturilor în valoare de 85 de milioane de dolari acordate de Overseas Private Investment Corporation (OPIC) pentru construirea unui hotel și a unei clădiri de apartamente adiacente, chiar vizavi de Ambasada SUA din Kabul. La momentul inspecției SIGAR, atât hotelul, cât și clădirea de apartamente erau neterminate, abandonate, goale, iar pentru ambele împrumuturi încetaseră plățile de rate, acestea fiind în default″.

Overseas Private Investment Corporation (OPIC) a fost o agenție guvernamentală "independentă" a SUA care se ocupa cu acordarea de credite companiilor americane care investeau în țări în curs de dezvoltare, "susținând în acest fel politica externă și prioritățile de securitate națională ale Statelor Unite".

DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari
DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari

Sursă: SIGAR, subliniere Profit.ro

Sursă: SIGAR, subliniere Profit.ro

După cum a relatat anterior Profit.ro, a fost vorba de un proiect de construire la Kabul a unui hotel Marriott și a unei clădiri de apartamente, inițiat de omul de afaceri iordanian Fathi Taher, decedat în 2021, patronul Griro, Electroputere Craiova și al altor business-uri din România.

Propunerea de construire a hotelului Marriott din Kabul a fost înaintată înspre finanțare către OPIC de către Fathi Taher în 2006.

Proiectul prevedea construirea unui hotel de 5 stele cu 209 camere "care să asigure cazarea investitorilor străini, încurajând demersurile de reconstrucție a țării și constituind o poartă de intrare pentru cetățenii afgani care se întorc în țara natală după ce au trăit în străinătate".

OPIC, în raportul de analiză a propunerii, estima că hotelul ar genera venituri anuale de 80 milioane dolari.

Fathi Taher

Fathi Taher

Fabrică-fanion a capitalei, demolată. Apare un proiect de 1 miliard euro FOTO&VIDEO CITEȘTE ȘI Fabrică-fanion a capitalei, demolată. Apare un proiect de 1 miliard euro FOTO&VIDEO

În ianuarie 2007, OPIC a aprobat acordarea unui credit de 60 de milioane de dolari pe 25 de ani pentru realizarea proiectului. Beneficiarul creditului a fost firma Kabul Grand Residences LLC, înregistrată în paradisul fiscal american Delaware și controlată de TAYL Investors Group Limited, cu domiciliul tot într-un paradis fiscal, Insulele Virgine Britanice, și deținută de compania de investiții a lui Taher din Iordania, TaherInvest.

Taher a primit efectiv în conturi suma totală de circa 57,7 milioane dolari, în trei tranșe.

În 2009, la ambasada SUA din Kabul a avut loc o recepție în onoarea proiectului, în cadrul căreia ambasadorul american Karl W. Eikenberry a lăudat firma lui Taher pentru inițiativă, despre care a spus că este "un angajament foarte real pentru creare de locuri de muncă și dezvoltare sustenabilă", care "transmite un mesaj foarte real, acela că Afganistanul este deschis pentru afaceri".  

În 2010, Taher a venit cu o nouă propunere la OPIC, care prevedea construcția unui bloc de apartamente lângă hotelul aflat în stadiu de proiect, Kabul Grand Residences, care să asigure cazare "pentru rezidenți locali, expați, diplomați străini, lucrători ai organizațiilor umanitare și oficiali guvernamentali americani".

OPIC a aprobat și acest proiect, în 2011, și i-a acordat o nouă finanțare, de 27 milioane dolari, primită efectiv de firma lui Fathi Taher tot în 3 tranșe. 

DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari
Trecerile de pietoni vor intra în cea mai amplă schimbare: semafoare manuale sau supraînălțare CITEȘTE ȘI Trecerile de pietoni vor intra în cea mai amplă schimbare: semafoare manuale sau supraînălțare

Construcția hotelului a început în 2009, iar dezvoltatorul promisese că va fi finalizat în 2013. În iunie 2013, OPIC i-a acordat ultima tranșă din creditele aprobate.

Imediat după aceea, a arătat Inspectoratul Special General pentru Reconstrucția Afganistanului, Taher i-a informat pe finanțatorii americani că oprește toate lucrările la proiect, iar de atunci paza șantierului abandonat a fost asigurată de ambasada SUA la Kabul, din cauza riscurilor de securitate presupuse de existența unei clădiri neterminate în imediata apropiere a sediului reprezentanței diplomatice americane.

Tot în 2013, grupul Marriott International s-a retras din proiect, însă la Kabul locația a continuat să fie cunoscută sub denumirea de "hotelul Marriott". 

Interesant este că, tot în iunie 2013, Fathi Taher a susținut o conferință de presă la Kabul, alături de șeful Departamentului Economic al Ambasadei SUA în Afganistan, Walter E. Koenig, în care a susținut că hotelul va fi gata la finalul acelui an și a anunțat că acesta se va numi Grand Hotel, urmând să fie operat de compania Rotana Group, pe care Taher a prezentat-o ca având o mare experiență în industria de profil din Orientul Mijlociu și Africa.

Reprezentantul Washington-ului a declarat, cu acea ocazie, că proiectul este "un motor al creării de locuri de muncă" pentru Afganistan. Taher a precizat că la lucrări au participat peste 5.000 de muncitori afgani și că managerii străini reprezintă doar 5% din totalul personalului angajat în cadrul proiectului. 

ULTIMA ORĂ Tranzacție gigant cu impact în România - Miliardarul irlandez Seamus Fitzpatrick are undă verde pentru preluarea Stada, cu fabrică de medicamente la Turda. Printre cele mai mari acorduri de buyout din 2025 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranzacție gigant cu impact în România - Miliardarul irlandez Seamus Fitzpatrick are undă verde pentru preluarea Stada, cu fabrică de medicamente la Turda. Printre cele mai mari acorduri de buyout din 2025

"Pe 1 august 2016, inspectorii SIGAR au vizitat hotelul pentru a verifica stadiul proiectului. Am descoperit că este nefinalizat și că pare abandonat. În baza a ceea ce am văzut, este clar că asigurările date de dezvoltator pentru a obține ultima tranșă din credit au fost false. În prezent, cercetăm în ce măsură rapoartele anterioare ale dezvoltatorului, întocmite pentru justificarea acordării celorlalte tranșe din împrumut, au fost de asemenea false", se afirma într-o scrisoare de atunci a Inspectoratului. 

În document se mai subliniază că tranșele împrumuturilor acordate de OPIC pentru ambele proiecte din Kabul ale lui Taher au fost virate firmei omului de afaceri iordanian exclusiv în baza rapoartelor întocmite de aceasta. "OPIC nu a efectuat vizite regulate pe șantiere și nu a avut nici un reprezentant la fața locului care să monitorizeze evoluția lucrărilor, bazându-se aproape exclusiv pe declarațiile beneficiarului creditelor cu privire la stadiul proiectelor", nota Inspectoratul.

DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari

UPDATE După publicarea articolului, Adrian Nedelcu, fost membru al board-ului executiv al TaherInvest Group, care a fost implicat direct în proiect, a declarat pentru Profit.ro că eșecul s-a datorat situației de securitate de la fața locului, dar și ″corupției guvernamentale afgane″, nepunându-se niciodată problema vreunei fraude din partea investitorului-dezvoltator. 

″Proiectul imobiliar Marriott din Kabul, Afghanistan, nu a fost abandonat și neterminat de către asocierea cu care guvernul Statelor Unite ale Americii a semnat prin OPIC acordul de finanțare. Un grup de teroriști talibani l-au ocupat În 2012 și au încercat bombardarea ambasadei USA, aflată la mai puțin de 800 de metri de locație. Armata SUA a decis atunci să intervină și a bombardat structura hotelului cu elicoptere de atac. Insurgenții s-au retras sau au fost anihilați.

Întrucât clădirea de apartamente avea drept destinație cazarea personalului civil și militar american, din motive de securitate, s-a decis schimbarea proiectului original. Legătura între hotel și clădirea de apartamente se făcea printr-un tunel subteran, iar Department of Defense și Security Service au ajuns la concluzia că trebuie abandonat. Simultan, din cauza bombardamentului terorist, grupul Marriott a luat decizia de a se retrage din proiect″, a spus Nedelcu.

Potrivit acestuia, de comun acord cu guvernul american și cel afgan, antreprenorul general a decis totuși continuarea proiectului, sub denumirea Grand Hotel, fără a adăuga tunelul de legătură sau clădirea de apartamente.

Celebrul laser de la Măgurele primește din străinătate echipamente de ultimă generație, după falimentul unui contractor american CITEȘTE ȘI Celebrul laser de la Măgurele primește din străinătate echipamente de ultimă generație, după falimentul unui contractor american

″Domnul Fathi Taher, ca reprezentant al antreprenorului general, împreună cu OPIC, au agreat această nouă formulă. Din nefericire, corupția guvernamentală afgană, lipsa de suport de securitate și mai ales atacurile talibane permanente au făcut imposibilă continuarea proiectului. Raportul SIGAR este unul de audit și nu indică nicio fraudă comisă de antreprenorul general. Ca urmare, nu a existat nicio investigație a autorităților judiciare americane la adresa membrilor asocierii sau a OPIC.

Fac precizarea că un vicepreședinte OPIC a făcut în permanență parte din CA-ul asocierii și a supervizat în numele statului american proiectul. Atât domnul ambasador Karl E. Weinkeberry, cât și șeful economic Al rezidenței, domnul Koenig, au fost în permanență informați despre evoluția proiectului.

Decizia de stopare a lui a ținut strict de condițiile extrem de dificile din Kabul și mă refer aici la atacurile teroriste permanente. Nici domnul Fathi Taher și nici unul dintre membrii conducerii proiectului, inclusiv subsemnatul, nu au fost chestionați pe tema fraudării OPIC sau a statului american. Din contră, aș spune că a fost cel mai îndrăzneț proiect de reconstrucție a Kabulului de pe vremea administrației Obama. Raportul SIGAR este unul general și nu intră în detaliile aprofundate ale cheltuielilor făcute pentru finalizarea proiectului″, a conchis Adrian Nedelcu.

Teritorii la vânzare: Cum au cumpărat SUA o parte a lumii LISTA CITEȘTE ȘI Teritorii la vânzare: Cum au cumpărat SUA o parte a lumii LISTA

Fathi Taher a fost unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România postcomunistă, iar legăturile sale cu statul român datează de dinainte de 1989, când a fost reprezentant comercial al Kuwaitului la București.

De numele său se leagă afaceri precum Școala Româno-Americană din Pipera, hotelul Marriott din capitală, asigurătorul AIG România, Kandia, fabrica GRIRO, platforma Electroputere Craiova sau clubul de fotbal Rapid București, precum și alte business-uri imobiliare și hoteliere.

În 2009, Fathi Taher s-a clasat pe locul 19 în Top 300 al celor mai bogați români întocmit de revista Capital, cu o avere estimată la 350-375 milioane euro.

DOCUMENTE Unul din cei mai influenți afaceriști din România postcomunistă, în topul pagubelor SUA de pe urma ″reconstrucției″ Afganistanului. Total general: peste 23 miliarde dolari
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0945 +0.00020.00 %
1 USD4.3209 +0.0079+0.18 %
1 GBP5.8730 -0.0399-0.67 %
1 CHF5.5565 +0.0056+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite