În plină escaladare a tensiunilor cu Rusia pe tema Ucraina, care l-a determinat pe comandantul său suprem Joe Biden să anunțe creșterea prezenței militare americane în România și Polonia, armata Statelor Unite, cea mai puternică a lumii, se confruntă pe plan local cu problema scumpirii galopante a energiei electrice. Șefii facilității antirachetă de la Deveselu, parte a Marinei americane, au fost nevoiți să le ceară voie superiorilor lor să accepte dublarea prețului energiei electrice din contractul cu furnizorul român al bazei, pentru ca aceasta să nu ajungă în portofoliul unui furnizor de ultimă instanță (FUI), la care prețul ar fi fost de peste 5 ori mai mare, relevă date analizate de Profit.ro.
La Deveselu funcționează o unitate militară românească, în interiorul acesteia aflându-se unitatea militară americană care operează scutul antirachetă. Fiecare dintre cele două unități își administrează separat activitatea de logistică și achiziții, astfel că furnizarea de energie pentru cele două se face pe contracte diferite.
Garnizoana românească are și ea probleme cu asigurarea curentului electric, în condițiile penuriei și haosului din piață. Recent, MApN a fost nevoit să anuleze și a cincea licitație consecutivă prin care a vrut să achiziționeze energie pentru peste 100 de locuri de consum ale mai multor unități militare din întreaga țară, inclusiv cea de la Deveselu, din cauza faptului că nici un furnizor nu a depus ofertă.
Potrivit unui document oficial american, structura de comandă de care aparține scutul antirachetă din România, Naval Facilities Engineering Systems Command Europe Africa Central (NAVFAC EURAFCENT), cu sediul la Napoli în Italia, a încheiat în mai anul trecut un contract de furnizare de energie electrică pentru baza SUA de la Deveselu cu jucătorul local de profil ICCO Energ SRL din Brașov, parte a grupului omonim controlat de omul de afaceri Călin Costan. Contractul, încheiat în urma unei licitații la care nu s-a prezentat decât ICCO, a fost semnat la prețul fix ferm de 374,50 lei/MWh, cu o valoare totală estimată de circa 13,8 milioane lei (peste 3,4 milioane dolari), cu livrări în perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2022. Forțele americane de pe teritoriul României sunt scutite de TVA și accize.
ICCO este de mai demult furnizor de energie pentru facilitatea de la Deveselu, figurând în această postură în documente ale armatei SUA încă din 2015,
"La scurt timp de la atribuirea contractului, piața de energie din Europa a cunoscut o majorare semnificativă de cotații, de peste 336%, de la 374,50 lei/MWh la momentul atribuirii la 885,13 lei/MWh în octombrie 2021. Ulterior, pe 12 noiembrie 2021, ICCO l-a informat pe ofițerul responsabil de achiziție că contractul este imposibil de executat la actualul preț. Mai mult, executarea contractului la actualul preț amenință viabilitatea corporativă a ICCO și ar obliga compania să inițieze procedura falimentului. Acest lucru înseamnă că aceasta ar fi nevoită să înceteze deîndată furnizarea de electricitate pentru baza navală SUA din România", se arată în documentul adresat de către NAVFAC EURAFCENT pe 8 decembrie către Departamentul Marinei SUA.
Din document reiese că NAVFAC EURAFCENT a primit din partea furnizorului o propunere de majorare de 2,4 ori a prețului energiei din contract de la 1 ianuarie 2022, de la 374,50 lei/MWh la circa 900 lei/MWh. Pentru perioada rămasă din contract, până la finalul anului în curs, americanii estimează un consum de 14.650 MWh.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE DOCUMENT Reorganizarea Vămii: Autoritatea Vamală Română va avea 3.060 de posturi, față de 2.660 la actuala structură a DGV. Reorganizare la birouri vamale de frontieră. Reprezentanții angajaților sunt nemulțumițiPotrivit sursei citate, NAVFAC EURAFCENT informa că furnizorul ICCO are acces, prin reprezentanții săi, atât în secțiunea românească, cât și în cea americană a bazei de la Deveselu (aflată în interiorul celei românești) și cunoaște procedurile și nevoile ambelor părți, astfel că înlocuirea sa ar necesita timp și coordonare.
"Din cauza lipsei de furnizori viabili la licitația inițială, nu suntem încrezători că vom putea găsi un alt furnizor calificat de energie și nici că serviciul va putea fi asigurat fără întrerupere. O întrerupere a serviciului ar fi în detrimentul forțelor SUA din România", se menționează în document.
CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Sacha Dragic, fondatorul Superbet, intră pe piața de capitalAcolo se mai afirmă că în România există așa-numiții furnizori de ultimă instanță (FUI), care preiau clienții acelor furnizori de energie care nu mai pot presta serviciul, însă sistemul FUI nu presupune un contract negociat de guvernul SUA, ci este bazat pe un set de termeni și condiții stabilit de către respectivii furnizori. Trebuie menționat aici că respectivul set este aprobat de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), fiind într-adevăr nenegociabil.
"Guvernul SUA va trebui să accepte termeni și condiții pe care nu va putea să le negocieze sau să le modifice. Acest lucru include condiții de plată care ar putea fi imposibil de respectat de către guvern. În plus, guvernul nu a convenit metode de plată cu entitățile FUI, iar prețurile FUI sunt necunoscute până la primirea facturilor. O cercetare de piață din noiembrie 2021 a indicat că prețurile FUI sunt mult mai mari decât prețul negociat de Guvern cu ICCO și că Marina SUA ar plăti un tarif reglementat de 1.924,54 lei/MWh, semnificativ mai mare decât prețul de circa 900 lei/MWh de la ICCO (o economie de aproximativ 4 milioane dolari). Riscurile pentru guvern nu țin numai de preț și plăți, ci și de îngrijorarea cu privire la continuitatea furnizării serviciilor. Furnizarea electricității poate fi întreruptă oricând sau oprită din cauza întârzierii plăților sau a neînțelegerilor dintre furnizorul român și guvern. Întreruperea sau stoparea serviciului ar fi în detrimentul forțelor SUA de la Deveselu, România", afirmă NAVFAC EURAFCENT.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Primark, unul dintre cei mai mari retaileri, intră în RomâniaInstituția conchide că ar fi în interesul guvernului SUA să negocieze o majorare de preț "corectă și rezonabilă", pentru a menține furnizarea electricității la baza americană de la Deveselu și a preveni astfel "un compromis semnificativ" cu privire la "securitatea internațională" și la "misiunea noastră de la Deveselu".
"ICCO a prestat întotdeauna servicii satisfăcătoare la baza de la Deveselu. (…) Oferta lor de preț a fost evaluată ca fiind corectă și rezonabilă, dat fiind actuala escaladare a prețurilor din piață. Vom conveni renegocierea prețului dacă cotațiile din piață vor reveni într-o marjă de 10% în raport cu prețul inițial din contract. Dat fiind cele de mai sus, este recomandată o modificare a actualului preț din contract", se mai spune în document.
CITEȘTE ȘI Câte motociclete, scutere și ATV-uri au înmatriculat românii anul trecut și ce mărci au preferatAcolo se mai precizează că NAVFAC EURAFCENT se va strădui să identifice și alți furnizori potențiali, prin cercetare de piață și dialog cu industria, având intenția de a organiza o întâlnire cu jucătorii din piață înainte de viitoarea licitație pentru furnizare de energie electrică.
Conform documentului, majorarea prețului din contract de la 1 ianuarie ar crește valoarea totală a acestuia, pe toată durata de valabilitate, cu 11,37 milioane lei (2,75 milioane dolari), de la 13,84 milioane lei (3,4 milioane dolari) la 25,21 milioane lei (6,16 milioane dolari).
CITEȘTE ȘI Bruxelles-ul a ajuns la concluzia preliminară că decizia Ungariei de a bloca preluarea subsidiarelor Aegon de către VIG încalcă regulamentul UEMajorarea a fost aprobată de oficialii americani pe 10 decembrie 2021, care au acceptat ca acest lucru să se facă fără organizarea unei noi proceduri de licitație.
ICCO Energ SRL se află în prezent în procedură de reorganizare judiciară, după ce a intrat în insolvență în martie 2019, printre altele din cauza faptului că prețurile de achiziție angro a energiei electrice au crescut foarte mult în anul de dinaintea intrării în incapacitate de plată și nu au putut fi coroborate cu prețurile de vânzare a energiei aferente contractelor de furnizare semnate pe termen lung și cu preț fix de către ICCO, potrivit administratorului judiciar al companiei.
CITEȘTE ȘI Atac informatic la Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Hackerii au furat datele a peste 500 de mii de persoanePlanul de reorganizare a ICCO Energ a fost finalizat în august 2020, an în care compania a avut un profit net de peste 45 milioane lei, la venituri totale de mai mult de 139 milioane lei. Cele mai recente date ale administratorului judiciar arată că, la jumătatea anului trecut, ICCO înregistra profit operațional din exploatare EBITDA pozitiv și era în termen cu plățile către creditori, asumate prin plan. Astfel, în trimestrul mai-iulie 2021, compania a înregistrat EBITDA de peste 1,5 milioane lei, la o cifră de afaceri de 26,8 milioane lei, realizată în proporție de 98% din vânzarea de energie electrică.
Grupul ICCO din Brașov din care face parte furnizorul, specializat în proiecte industriale, are un portofoliu de afaceri diversificat, constând în energie, servicii, construcții și imobiliare, deținând și Parcul Industrial Brașov.